Ce performanță! SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor!
SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin!
Campioana României a învins-o în penultimul meci din grupa principală ll pe IK Savehof, scor 28-20 (16-10).
Gonzalez, cu 7 goluri și Liscevici, cu 6 reușite, au fost cele mai bune marcatoare ale formației pegătite de Florentin Pera.
”Ne-am dorit din tot sufletul să ne calificăm în faţa propriilor suporteri, matematic, am vrut să arătăm suporterilor că ne merităm locul în sferturile Ligii Campionilor. Nu am pierdut niciun meci cu echipele cu care ne-am luptat pentru calificare. Mă bucur că am realizat această performanţă, ne-am depăşit condiţia, să zic aşa, ne-am depăşit şi obiectivul.
Obiectivul nostru era de a ne califica în Grupele Principale. Am ajuns în sferturi şi aici, cine ştie, Dumnezeu e mare, nu se ştie niciodată. Aşa cum am produs surpriza anul trecut, de a câştiga campionatul, poate o să facem o surpriză şi în sferturile Ligii Campionilor. Desigur, suntem conştienţi că întâlnim echipe, oricare echipă vine din grupa cealaltă este foarte valoroasă.
Tot ce se întâmplă de acum încolo e un bonus, noi ne-am depăşit tot ce ne-am propus. Îmi felicit fetele, mulţumesc suporterilor, mulţumesc tuturor celor care au fost cu adevărat alături de noi” a declarat antrenorul SCM-ului după meci, la TelekomSport.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.