Campioana Italiei, Juventus Torino, aduce în România o tabără de fotbal
Campioana Italiei, Juventus Torino, va organiza în premieră în România o tabără de fotbal pentru copii şi adolescenţi, la Bucureşti, în perioada 15-27 iulie, potrivit unui comunicat.
Tinerii fotbalişti români au şansa de a le călca pe urme lui Buffon, Dybala, Higuain, Mandzukic sau Alessandro del Piero, Michel Platini, Dino Zoff, Zinedine Zidane.
Luigino Pellegrini, fostul agent al marelui fotbalist Roberto Baggio, aduce în România celebra tabără de fotbal Juventus Torino, Juventus Torino Training Camp, unde copiii şi adolescenţii vor fi antrenaţi pentru performanţă în spiritul celei mai bune echipe de fotbal din Italia. Cei 180 de copii cu vârste între 7 şi 16 ani care vor avea acces la tabăra de fotbal vor fi pregătiţi de antrenori de la Juventus. Ei vor beneficia de o experienţă unică de a petrece o săptămână în echipamentul legendarei echipe italiene şi de a afla din secretele celebrei şcoli de fotbal.
"Pentru mine este o onoare să pot aduce în România acest model de antrenament care a pregătit nume legendare ale fotbalului şi a făcut performanţă la nivel mondial. Clubul Juventus Torino înseamnă foarte multe lucruri pe care eu le iubesc, mai ales după ce am lucrat zece ani cu legendarul Roberto Baggio. Am doi băieţi de 8 şi 10 ani care abia aşteaptă acest program de antrenament", a declarat Luigino Pellegrini.
Programul include 22 de antrenamente tehnico-tactice, iar unele dintre ele vor fi deschise publicului. Echipa de antrenori italieni este condusă de directorul tehnic al şcolii de Fotbal Sisport Juventus Torino, Eugenio Astorino. Alături de antrenorii italieni, vor participa la programul de pregătire, pentru suport şi antrenori din România.
Juventus Torino Training Camp va avea loc, în două serii, la Baza Sportivă Regal Sport-Coresi din Bucureşti în perioada 15-27 iulie.