MENIU

Burleanu a vorbit despre ce se întâmplă cu organizarea EURO 2020 la Bucureşti

<p>Răzvan Burleanu</p>

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat joi că UEFA nu este îngrijorată de pregătirile din România pentru organizarea celor patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Națională.

"Nu există îngrijorări din partea UEFA privind pregătirile pentru organizare, absolut deloc. Nu trebuie să dați crezare zvonurilor (n.r. — privind întârzierea lucrărilor de modernizare a stadioanelor și a construirii unei linii de metrou până la Aeroportul Otopeni). Așteptăm ca în perioada următoare să se creeze acel comitet interministerial astfel încât să putem avansa cât mai mult. La stadionul de la Arcul de Triumf situația este foarte clară, la fel s-a clarificat și situația la Rapid. Continuă să fie însă câteva probleme la stadioanele Steaua și Dinamo în ceea ce înseamnă drepturile de proprietate, pentru că nu e foarte clar... adică ce construcție se demolează și care nu. În linie dreaptă au intrat acum Rapid și Arcul de Triumf. Toată administrația FRF lucrează, iar săptămâna viitoare vom avea vizita lui Davor Suker din partea Comitetului Executiv al UEFA pentru a prezenta noua identitate vizuală a acestei competiții", a spus Burleanu la finalul Comitetului Executiv al FRF.

Pregătirile sunt în grafic și chiar avansate din anumite puncte de vedere, susține Burleanu. "Discuții cu fiecare minister se fac în fiecare săptămână, deci toate lucrurile sunt conform graficului. Mai mult, în ceea ce privește proiectele federației putem spune chiar că suntem avansați față de grafic. Și mă refer la proiectele de infrastructură pe care le demarăm. În 2020 vom avea 4 meciuri pe Arena Națională, dar ne interesează ce lăsăm în urmă. Iar FRF va investi anul viitor 3 milioane de euro în terenuri", a spus el, conform agerpres.

Acesta a mai afirmat că la ședința din 24 octombrie Comitetul Executiv al FRF va vota noul manual de licențiere care va impune condiții mai dificile cluburilor din Liga I. "Comitetul Executiv se va întruni pe 24 octombrie pentru a vota noul manual de licențiere care se va aplica de anul viitor. Până acum au existat discuții între reprezentanții administrației FRF și cei ai cluburilor, inclusiv din partea sindicatului fotbaliștilor... Conform noului manual, condițiile pentru obținerea licenței vor fi mai grele", a precizat el.

În ceea ce privește partidele naționalei cu Armenia (8 octombrie) și Kazahstan (11 octombrie) din preliminariile CM 2018, Burleanu este îngrijorat în principal de gazonul sintetic pe care se va juca meciul de la Astana. "Mergem să luăm cele șase puncte. Dar, în același timp, trebuie să recunoaștem că nu e tocmai facil acest lucru. Am văzut că și Polonia s-a încurcat în Kazahstan, a făcut 2-2. Suprafața de joc de acolo este cea care ne îngrijorează foarte mult. Este un gazon artificial care nu se prezintă în cele mai bune condiții. E dificil de spus dacă aceste meciuri tranșează calificarea. Mai sunt destule meciuri. Cu siguranță numărul de puncte va conta în clasament", a precizat Răzvan Burleanu.

Mai multe articole despre:
Euro 2020