Bianca Pascu a câștigat titlul de campioană națională la sabie
Bianca Pascu (CS Dinamo) a câștigat al patrulea său titlu consecutiv de campioană națională la sabie, vineri, în Sala de scrimă ''Ana Pascu'' din București.
În finală, Pascu a învins-o cu 15-5 pe Sabina Martiș (CSA Steaua), potrivit site-ului Federației Române de Scrimă.
Medaliile de bronz au revenit sabrerelor Andreea Lupu (CSM Iași), întrecută în semifinale cu 15-11 de Pascu, și Ioana Radu (CSM Iași), învinsă în penultimul act de Martiș cu 15-4.
La startul competiției s-au aliniat 28 de sportive, conform Agerpres.
Sâmbătă este programat concursul feminin pe echipe la sabie.