MENIU

Astăzi are loc Adunarea Generală de la LPF! Ce echipe se opun implementării VAR în Liga 1

sistem var

Sistemul de arbitraj video este din ce în ce mai cerut în campionatul României, mai ales după greșelile nenumărate ale arbitrilor din acest sezon!

Erorile din arbitrajul românesc sunt taxate pe zi ce trece mai mult de cluburile din Liga 1 care cer cu insistență introducerea sistemului VAR. După ce Liga Profesionistă de Fotbal a dat asigurări că situația se va rezolva cât mai curând, acum problema se pare că este în curtea celor de la Federația Română de Fotbal, care vor trebui să se ocupe de instruirea arbitrilor și de adoptarea tehnologiei.

În cursul zilei de astăzi, începând cu ora 12:00, va avea loc Adunarea Generală la care vor fi prezenți toți președinții de club din Liga 1. Principalul subiect ce urmează să fie abordat este cel al implementării sistemului VAR, tehnologie care a generat un adevărat scandal în fotbalul românesc.

Miza acestui conflict dintre LPF și FRF sunt cei 550.000 de euro, bani care sunt necesari pentru a face posibilă prezența arbitrajului video și în România. O parte dintre cluburi sunt dispuse să contribuie la strângerea acestei sume, în timp ce alte cluburi nici nu vor să audă de așa ceva.

Vezi continuarea articolului pe realitateasportiva.net.

Mai multe articole despre:
sistem var adunare generala echipe liga 1