Arma secretă a Simonei Halep: Am aflat care este obiectul pe care îl poartă tot timpul în bagaj
În acest an, Simona Halep ne uimeşte de la meci la meci. A ajuns în sferturi la Miami după ce, săptămâna trecută, a câştigat un turneu de Premier Mandatory la Indian Wells. După 13 victorii consecutive - o premieră în cariera ei - şi o victorie în Florida, poate intra în istoria tenisului. De unde atâta forţă şi încredere? Despre micul ei secret a vorbit, pentru "ring", un apropiat al familiei.
După ce a eliminat-o în optimi, la Miami, pe italianca Flavia Pennetta, Simona Halep a ajuns la a 13-a victorie consecutivă. Forţă, încredere, dorinţă, dar şi credinţă par a fi ingredientele care o fac pe constănţeancă să treacă precum tăvălugul peste adversare. După orice victorie, își face semnul crucii şi aruncă o privire spre ceruri, recunoscând că Divinitatea îi este alături. Această credinţă a Simonei, care poate fi un exemplu pentru cei tineri, vine din sânul familiei. "Simona aşa a fost educată de mică, a fost crescută în spiritul credinţei. Părinţii au dus-o la biserică de la o vârstă fragedă şi are un duhovnic la care merge ori de câte ori ajunge acasă, la Constanţa. Pe la 15 ani a primit o Biblie pe care de atunci o poartă cu ea mereu, în orice turneu, şi din când în când citeşte pasaje care o liniştesc", a povestit, pentru "ring", un apropiat al familiei Halep.