MENIU

Anunţ de ultimă oră despre Simona Halep!

Partida dintre Simona Halep şi slovaca Dominika Cibulkova din grupa roşie a Turneului Campioanelor de la Singapore, se va disputa joi, nu înainte de ora 11:00.

Partida dintre Halep, a treia favorită, şi Cibulkova este programată pe terenul central, nu înainte de ora 11:00 (ora locală 16:00), după un meci din competiţia de dublu, Caroline Garcia (Franţa)/Kristina Mladenovic (Franţa) - Julia Goerges (Germania)/Karolina Pliskova (Cehia), programat de la 08:30 (13:30 ora locală).

Ultimul meci din grupa roşie este programat în aceeaşi zi, nu mai devreme de 14:30, între Angelique Kerber (Germania, 1 WTA) şi Madison Keys (SUA, 7 WTA), anunţă Mediafax.

În primele două meciuri, Simona Halep a înregistrat o victorie, scor 6-2, 6-4 cu Madison Keys, şi o înfrângere în faţa liderului mondial Angelique Kerber, scor 4-6, 2-6. Astfel, Halep are nevoie de o victorie în două seturi în ultimul meci ca să îşi asigure accederea în semifinale. Se poate califica însă şi după un eşec, însă şansele sunt doar teoretice.