Ana-Maria Popescu (ex-Brânză), anunţ de ultimă oră privind cariera ei
Campioana olimpică cu echipa de spadă, Ana-Maria Popescu (fostă Brânză), și-a anunțat revenirea oficială pe planșele de scrimă cu prilejul primei etape de Cupă Mondială, de la Tallinn (20-21 octombrie), cu ambiția de a urca de pe actualul loc 71 din clasamentul mondial pe prima treaptă și de ajuta echipa să se califice la JO 2020.
Ana-Maria Popescu a realizat, după o pauză de 8 luni, în care a încercat alte activități, că scrima încă ocupă cel mai important loc din viața ei și va încerca să revină în elită, cu gândul la JO 2020. Spadasina de la CSA Steaua va colabora cu Dan Podeanu, artizanul succesului de la Rio de Janeiro.
''Oficial mă întorc în competiție. Am fost nevoită să iau o pauză destul de lungă. În ultimele luni am experimentat, am avut tot felul de proiecte, dar mi-am dat seama că locul meu este în sala de scrimă, în competiție. Deși colegele mele încă nu și-au arătat dorința de a întoarce în echipă, m-am bucurat că dl Dan Podeanu a ales să lucrăm împreună, pentru umătoarele medalii, spunem noi. Am avut parte de o pregătire foarte bună în ultimele două luni și jumătate, un cantonament foarte intens de pregătire la Craiova. Nu a fost o perioadă ușoară pentru mine din punct de vedere fizic, am avut parte de asalturi puternice împreună cu colegii mei de la Craiova, dar dorința este mai mare decât durerea fizică. În momentul acela în care ești pe planșă îți dai seama că încă ai acea plăcere de copil, așa cum îmi spunea dl antrenor că arăt că un copil în preajma Crăciunului. De câte ori vin la antrenament cumva am lăsat în urmă presiunea rezultatului care mi-a apăsat umerii în ultimii ani și acum reușesc să mă bucur cu adevărat că pot să fac asta, că pot face ce-mi place. Eu simt că încă pot să mai fac performanță pentru România, pe de altă parte în echipa nou formată după retragerea noastră avem sportive de potențial, au dovedit asta la Campionatul European de anul trecut, dar cumva am senzația că mai au nevoie de experiența mea. De asta mă aflu în sală, pentru proba individuală, unde sper să mai urc pe podium, și pentru a pune umărul la această echipă nouă care se formează'', a declarat dubla campioană mondială și septupla campioană europeană, într-o conferință de presă.
Ana-Maria Popescu a adăugat că pentru început nu și-a fixat obiective și vrea doar să evalueze nivelul actual din spada mondială, ce noutăți au apărut în elita mondială, conform Agerpres.
''Nu mi se mai pare o corvoadă să mă trezesc dimineața să merg la antrenament, mă duc cu bucurie de fiecare dată, chiar și atunci când doare sau când e greu. Sunt atâtea competiții și încă medalii de câștigat, sper să ajung la ele. Muncesc poate cu mai multă dăruire decât am făcut-o până acum. Iar în mai puțin de două săptămâni urmează să plec la prima competiție oficială a sezonului, la prima etapă de Cupă Mondială, care se va desfășura la Tallinn, în Estonia. Nu este o competiție la care mi-am propus un obiectiv anume. Vreau doar să văd ce s-a schimbat, pentru că am lipsit totuși un sezon întreg. Vreau să văd cu ce au venit nou adversarele mele, așa că vreau să tatonez puțin terenul. Domnul Dan Podeanu mi-a spus la începutul pregătirii: uită ce ai fost, momentan ești doar o sportivă clasată pe locul 71 în clasamentul mondial, ești o sportivă care își dorește să ajungă din nou sus. Sper să pot urca înapoi pe prima treaptă a podiumului. Pentru tot sezonul, la fel, nu mi-am propus obiective foarte îndrăznețe. Voi vedea cum mă simt la primele competiții. Bineînțeles, mă gândesc deja la Campionatele Europene și Mondiale de anul următor, dar până atunci sunt multe competiții la care trebui să lucrez, am foarte mult de muncă, trebuie să recuperez ce am pierdut un sezon întreg'', a adăugat vicecampioana olimpică de la Beijing.
JO 2020 de la Tokyo rămân un obiectiv important pentru Ana-Maria, dar până acolo trebuie parcurs un drum lung, etapă cu etapă: ''Jocurile Olimpice sunt destul departe, dar bineînțeles mă gândesc la Tokyo încă de pe podiumul de la Rio de Janeiro. Dar momentan trebuie să mă gândesc la fiecare etapă pe care o am de parcurs până acolo. Nu am intrat încă în competiție oficială, dar JO de la Tokyo rămân un obiectiv pentru mine. Dar până acolo trebuie să mă gândesc și să mă antrenez''.