Adrian Mutu împlineşte azi 40 de ani. Care este cel mai mare regret al său
Adi Mutu împlineşte pe data de 8 ianuarie 40 de ani.
Omul cu 35 de goluri la echipa naţională conduce acum, din poziţia de antrenor, echipa olimpică de la Al-Wahda (Emiratele Arabe Unite).
"Mereu mi-am dorit să fiu fotbalist și mi-a ieșit. După ce am ajuns sa joc în prima divizie, mi-am propus să joc la o echipă mare și mi-a ieșit și asta. După aceea am vrut să fiu căpitan la națională și am fost de câteva ori. Mi s-au îndeplinit cam toate visurile pentru că am muncit la ele.
La fel ca și realizările, au fost destule deziluzii. În primul rând, nu am avut rezultatele pe care mi le-aș fi dorit la națională. Ratarea penalty-ului despre care am vorbit mai devreme e una dintre amintirile care au lăsat un gust amar. Titlurile retrase cu Juventus, faptul că n-am câștigat un trofeu cu Fiorentina sau transferurile ratate la Real Madrid și la Roma se numără și ele printre deziluzii", a spus Adi Mutu într-un interviu pentru gsp.ro.