MENIU

A murit singurul sportiv care a adus României o medalie la JO de iarnă

Zi tristă pentru sportul românesc. Ion Panțuru, unul dintre componenţii echipajului de bob care a adus singura medalie din istoria participării României la JO de iarnă, a încetat din viaţă duminică (17 ianuarie), la 81 de ani.

Născut pe 11 septembrie 1934, la Comarnic, Panțuru a participat la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă - Innsbruck 1964, Grenoble 1968, Sapporo 1972 şi, din nou, Innsbruck 1976 - şi, alături de Nicolae Neagoe, a obţinut medalia de bronz în 1968, conform digi24.ro.

De asemenea, Ion Panțuru a terminat pe locul 4 la Grenoble, în proba de bob patru persoane, iar la JO din 1972, a ocupat locul 5 la bob două persoane.

La un an după succesul de la Grenoble, Panțuru a luat argintul la Campionatele Mondiale de la Lake Placid, tot în proba de bob două persoane.

Mai multe articole despre:
Jocurile Olimpice doliu a murit Ion Panţuru