MENIU

A fost ales noul președinte al Federației Române de Haltere

<p>Nicu Vlad</p>

Fostul campion olimpic Nicu Vlad a câștigat, joi, alegerile la președinția Federației Române de Haltere, el fiind votat în unanimitate de membrii afiliați prezenți la Adunarea Generală, desfășurată la sediul Ministerului Tineretului și Sportului.

Conform hotărârii Adunării Generale, votul a fost unul deschis, cei 37 de membri afiliați ai Federației Române de Haltere acordându-i lui Nicu Vlad un nou mandat de președinte. De altfel, fostul campion olimpic de la Los Angeles a fost singurul candidat la șefia FRH.

Nicu Vlad a declarat, pentru AGERPRES, că în noul mandat își dorește să redreseze tot ceea ce nu a reușit în anii precedenți. "Mă bucur că am susținerea membrilor afiliați, pentru mine este un nou mandat, un angajament serios pe care sper să îl duc la bun sfârșit. Îmi propun să redresez tot ceea ce nu am reușit în anii anteriori. Obiectivele federației vor fi în continuare câștigarea unui număr cât mai mare de medalii la competițiile internaționale", a menționat președintele.

În vârstă de 53 de ani, Nicu Vlad este în același timp prim-vicepreședinte în cadrul Federației Internaționale de Haltere și membru în Comitetul Executiv al Federației Europene.

Mai multe articole despre:
preşedinte federaţia de haltere