A cedat! Şi-a retras candidatura de la FIFA
Fostul internațional francez Michel Platini (60 ani) , suspendat din orice activitate legată de fotbal, și-a retras candidatura pentru funcția de președinte al FIFA, după cum a declarat, joi, pentru cotidianul L'Equipe, citat de agențiile internaționale de presă.
''Îmi retrag candidatura. Nu mai pot continua. Nu am nici timp și nici mijloacele să fac campanie (pentru alegerile din 26 ianuarie, n. red.)'', a precizat Platini, care până la suspendarea din fotbal a fost președintele UEFA, scrie Agerpres.ro.
Fostul fotbalist a adăugat că se va consacra pregătirii apărării sale după ce a fost suspendat o perioadă de opt ani de Comisia de Etică a FIFA, alături de președintele forului mondial, Sepp Blatter, pe 21 decembrie, în urma unei plăți controversate de 1,8 milioane euro făcută de elvețian către Platini, în 2011, pentru servicii de consiliere.
Platini nu a fost acuzat de corupție, de justiția FIFA, dar a fost găsit vinovat de ''abuz de poziție'', ''conflict de interese'' și ''gestiune neloială'', fostul conducător al UEFA trebuind să facă apel la comisia FIFA, iar apoi următoarea instanță va fi Tribunalul de Arbitraj Sportiv.