Școli fără săli de sport în România. Orele de educație fizică nu se desfășoară în condiții conforme
Anul școlar a luat pe nepregătite mai multe instituții de învățământ. Unele dintre ele nu au terenuri de sport pentru elevi, iar aceștia sunt nevoiți să desfășoare orele de educație fizică în spații neconforme.
O parte din școli au apelat la sponsori
Profesorii de educație fizică au căutat, totuși, soluții. La o școală din Ploiești, părinții au găsit un sponsor pentru a le amenaja celor mici o sală.
La Școala Sf Vineri din Ploiești, lucrările au oprite timp de câțiva ani din cauza prețurilor exagerate la materiale și a perioadei de pandemie, dar acum instituția poate continua construcția unei săli de sport performante.
„Sperăm ca de data aceasta lucrurile sa fie finalizate cât mai repede, ca elevii să poată beneficia de un act educațional de calitate.”, a declarat Tina Ene, director Școala Sf. Vineri, Ploiești.
Părinții sunt disperați. Copiii lor au nevoie de săli de sport conforme
Directoarea școlii continuă planurile, pentru că spre sfârșitul lui 2022 s-a aprobat accesarea de fonduri europene pentru finalizarea construcției.
„Partea competițională, sala propriu zisă va fi în partea de jos, pe parterul sălii. Suntem acum în locul care va fi destinat arbitrilor, pentru vederea competițiilor. Iar sub acest spațiu vor fi vestiarele.”, a adăugat directoarea unei școli din Ploiești.
Conducerea școlii speră ca până la jumătatea anului viitor construcția să fie gata.