Răsturnare de situaţie în cazul Caracal
Dan Dumitrescu, poliţistul din Caracal concediat de IPJ Olt la finalul lunii august pentru presupuse legături cu lumea interlopă, a obţinut în instanţă suspendarea dispoziţiei prin care este dat afară din poliţie, până la finalizarea procesului pe care l-a intentat Inspectoratului de Poliţie Judeţean în care cere anularea acestui act administrativ.
Magistraţii Curţii de Apel Craiova au dispus, joi, printr-o hotărâre definitivă ca poliţistul Dan Dumitrescu să-i reia atribuţiile în poliţie. Iniţial, solicitarea acestuia de suspendare a dispoziţiei conducerii IPJ fusese respinsă de Tribunalul Olt, însă judecătorii craioveni i-au dat câştig de cauză poliţiştului.
Între timp, pe rolul Secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Olt se află solicitarea lui Dumitrescu de anulare a dispoziţiei prin care a fost demis din poliţie. Următorul termen fixat este pe 14 ianuarie 2019.
În luna aprilie, Dan Dumitrescu, polițist în cadrul Serviciului Rutier, a fost săltat de polițiști, fiind suspect într-un dosar de proxenetism și cămătărie. La momentul săvârșirii faptelor, agentul lucra în cadrul poliției de proximitate Caracal.
Prezentat Consiliului de Disciplină, agentul a fost destituit din poliție.
Detalii pe Realitatea de Olt