MENIU

Primele victime ale gerului cumplit. 3 bătrâni au murit, alte persoane au ajuns la spital

Gerul cumplit a făcut și primele victime. Doi bărbați din Bistrița-Năsăud au murit înghețați în propriile locuințe. Unul dintre ei era în hipotermie severă atunci când a fost găsit de fiica sa. De asemenea, o bătrână de 81 de ani din Iași a fost găsită aproape înghețată în casă. Femeia locuia singură de ani buni.

Unul dintre bărbații din Bistrița-Năsăud a fost descoperit în stare de hipotermie severă de către fiica sa. Până să fie transportată la spital, victima se afla deja în comă profundă și nu a putut fi salvată.

Celălalt bărbat care a murit de frig locuia singur și nici măcar nu s-a putut stabili de cât timp a încetat din viață.

Un caz asemănător s-a produs și într-o localitate izolată din județul Hunedoara. Un bărbat în vârstă de 67 de ani a cerut ajutorul ambulanței pentru că se simțea foarte rău și abia mai respira.

Echipajul a fost nevoit să-l transporte cu targa, prin nămeți, mai bine de un kilometru, pentru că ambulanța n-a putut ajunge în localitate.

Și în județul Iași, o bătrână de 81 de ani din Iași a fost găsită aproape înghețată în casă. Femeia locuia singură, după ce fiul său, singura rudă pe care o mai avea, a plecat la muncă în străinătate. Bătrâna a ajuns la spital cu hipotermie.

Mai multe articole despre:
ger cumplit romani morti inghetati in casa iarna