Oraşul în care încă se mai practică „bişniţa” cu valută, în aer liber. De ce nu poate interveni poliţia
Slatina este printre puţinele locuri din ţară unde încă se mai poate face schimb valutar la „bişniţarii” care îşi fac veacul în centrul oraşului. Deşi este ilegal, poliţiştii nu pot interveni din cauza lipsei legislaţiei.
Ridicaţi în mai multe rânduri de poliţie, valutiştii revin de fiecare dată, la locul faptei. Ei sunt foarte populari printre cei care vor să schimbe euro, dolari sau altă valută, iar oamenii sunt obişnuiţi să apeleze la serviciile lor, deoarece practică un curs sub casele valutare sau bănci.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt,Alexandra Dicu, a explicat pentru realitatea.net că valutiştii profită de faptul că nu există legislaţie pentru sancţionarea activităţii lor. Poliţiştii pot foarte greu să intervină, deoarece trebuie să-i prindă în flagrant. Cu toate acestea, cel puţin la nivel declarativ, se încearcă descurajarea acestui fenomen, până acum fără succes.
„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice acționează pentru descurajarea acestui fenomen. Întrucât nu există legislație care să reglementeze și să sancționeze în mod particular schimbul valutar ilegal, acesta este greu de combătut. Persoanele care sunt depistate în timp ce efectuează schimb valutar, în alte condiții decât cele prevăzute de lege, sunt sancționate cu amendă contravențională de la 500 la 5.000 de lei. Totodată, ca măsură complementară, polițiștii ridică în vederea confiscarii banii găsiți asupra acestor persoane”, a declarat Alexandra Dicu.
Ridicaţi de poliţie, în mai multe rânduri
Când i-au săltat, în trecut, valutiştii doar au fost legitimaţi de poliţişti şi li s-a confiscat valuta pe care o aveau asupra lor, o mică parte din banii pe care îi învârt în fiecare zi.
Pentru prima dată, din anii ’90, valutiştii din zona fostului magazin Vacanţa din Slatina au fost săltaţi de poliţişti, în ianuarie 2013. Măsura a fost dispusă de fostul şef al IPJ, Mihai Pruteanu, venit interimar la conducerea Poliţiei Olt. El povestit cum, în timp ce mergea cu maşina, a fost uimit când a văzut cum valutiştii operează la liber, în plină zi, pe stradă. El a fost întrebat de ziarişti şi dacă, cumva, a fost acostat pentru a schimba valută.
„Mărturisesc că, în desele mele deplasări între Prefectură şi sediul Poliţiei, am văzut această chestie. Am întrebat ce e cu aceşti oameni aici. Nu am oprit, dar nici nu aveam unde. N-am mai întâlnit în alte oraşe din ţară astfel de practici în anul de graţie 2013”, a spus Pruteanu.
Valutiştii au fost conduşi la poliţie, unde au dat declaraţii în legătură cu activitatea lor. De asemenea, poliţiştii le-au inspectat şi autoturismele.
La acea dată, IPJ Olt a dispus instituirea unui dispozitiv de ordine, doi poliţişti aflându-se în permanenţă în zona în care activau bişniţarii. Acest fapt nu i-a descurajat însă, ei mutându-se câteva sute de metri, dar rămânând în centrul oraşului. După câteva luni, dispozitivul poliţiei a încetat, iar valutiştii şi-au reluat locul obişnuit.
Timp de aproape cinci ani, ei nu au mai fost „deranjaţi” de oamenii legii, până în iunie 2018. Atunci, doi valutişti din Slatina, surprinşi în flagrant în timp ce desfășurau activități de schimb valutar fără autorizație, au fost săltaţi de poliţiştii pentru Investigarea Criminalităţii Economice. Ei au fost conduşi la sediul poliţiei, amendaţi şi li s-au confiscat banii.
În urmă cu un an, în februarie 2019, alţi doi valutişti din Slatina au fost amendaţi cu 10.000 de lei, iar sumele găsite asupra lor au fost confiscate. poliţiştii au confiscat, atunci, 1.000 de euro şi 2.100 de lei, sume ce erau folosite la activitatea ilicită.
Nici această acţiune nu i-a descurajat pe bişniţarii din Slatina, care îşi continuă nestingherit activitatea.
Autor: Ionuţ Jifcu