O nouă INVESTIGAȚIE privind originea COVID-19, solicitată de mai mulți oameni de știință, într-o scrisoare deschisă
O scrisoare deschisă publicată în revista Science și semnată de mai mulți cercetători cere investigații suplimentare privind originea virusului SARS-CoV-2, "vinovat" de infecția cu COVID-19.
Autorii scrisorii publicate în prestigioasa revistă Science susțin că principalele două teorii privind originea noului coronavirus, respectiv că acesta a scăpat accidental dintr-un laborator sau că a fost transmis pe cale naturală de la animale - „rămân ambele viabile”, relatează HotNews.ro.
„Este vital să cunoaștem modul în care a apărut COVID-19 în scopul informării strategiilor globale de a evita pandemii viitoare”, susțin semnatarii scrisorii.
Autorii, printre care se numără 18 oameni de știință proeminenți, nu sunt primii reprezentanți ai comunității științifice care cer mai multe investigații cu privire la originile coronavirusului.
Majoritatea cererilor anterioare în acest sens au favorizat în mod clar o teorie în detrimentul celeilalte, în timp ce autorii noii scrisori au încercat să rămână neutri, argumentând că dovezile actuale nu sunt suficient de puternice pentru a favoriza una dintre cele două teorii.„Majoritatea discuțiilor pe care le auzim în acest moment despre originile SARS-CoV-2 cred că vin din partea unui grup restrâns de persoane care se simt foarte siguri cu privire la opiniile lor”, afirmă Jesse Bloom, autor principal al scrisorii și profesor asociat specializat în evoluția virusurilor la Centrul de Cercetări Oncologice „Fred Hutchinson” din Seattle.
Scenariul potrivit căruia o piață de animale din orașul chinez Wuhan ar fi fost focar inițial al pandemiei de COVID-19 nu poate fi dovedit, dar nici nu este complet eliminat. Concluzia apare în raportul final al echipei ştiinţifice a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care s-a ocupat cu investigarea origini coronavirusului.
Aceste informaţii, puse în perspectivă, „pot sugera că această piaţă nu a fost la originea focarului”, notează raportul OMS, prezentat marţi într-o conferinţă de presă online la Geneva.
Este prima concluzie la care a ajuns misiunea internaţională alcătuită din 17 oameni de ştiinţă, care a lucrat alături de o echipă formată din acelaşi număr de experţi chinezi, într-o vizită de 28 de zile la Wuhan, pe care mai mult de jumătate din membri primului grup a petrecut-o în carantină.
Locul din care s-a răspândit iniţial coronavirusul SARS-CoV-2 rămâne un mister, deoarece, deşi ipoteza pieţei Huanan nu este eliminată total, nu există suficiente dovezi că totul ar fi început de acolo.
Raportul favorizează ipoteza originii animale a SARS-CoV-2, dar încă nu s-a stabilit cum a trecut virusul din regnul animal la oameni. Una dintre afirmaţiile cel mai des invocate de autorităţile chineze este că virusul nu s-a răspândit de la Wuhan, ci că a ajuns aici din alt loc.