Moarte suspectă în cazul unui tânăr din Sfântu Gheorghe
Un tânăr din satul Murighiol a fost găsit mort, în această dimineaţa, într-un cort amplasat pe malul Dunării, în satul Sfântu Gheorghe, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Irina Manolache, citată de Agerpres.
Tânărul, în vârstă de 25 de ani, se afla la Sfântu Gheorghe pentru a pescui, iar decesul lui a fost anunţat Postului de Poliţie din localitate.
Potrivit primelor informații, tânărul nu prezenta urme de violenţă pe corp. Cadavrul său a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Mai multe articole despre: