MENIU

Incredibil cu cât s-a scumpit PARIZERUL, mâncarea românilor săraci. Plafonarea promisă de Guvern, praf în ochii

Plafonarea unor prețuri de bază s-a dovedit ineficientă

Parizerul, cel mai ieftin dintre mezeluri, a ajuns să coste acum o avere. În doar o lună, mezelurile de acest fel au ajuns să coste aproape dublu. Prețul pe kilogram a crescut cu peste 20 de lei, în condițiile în care  cel mai ieftin mezel reprezintă cel mai accesibil aliment pentru mulți români cu venituri reduse. 

Parizerul ajunge acum pe lista „delicateselor” din cauza prețului care a ajuns să fie aproape dublu. Scumpirile la mezeluri au continuat chiar din primele zile ale anului din cauza costurilor uriașe la materia primă. Pensionarii susțin că trec pe lângă vitrine și pleacă fără să mai cumpere ceva, potrivit Realitatea Plus.

Dacă în urmă cu o lună pentru un kilogram de parizer plăteam 30 de lei, acum am ajuns să plătim 50-55 de lei, ceea ce înseamnă o majorare aproape dublă.

 

Cele mai ieftine alimente, consumate aproape zilnic de cei mai mulți români cu venituri mici. La final de lună, românii cu salariul minim ajung să dea aproape o treime din venituri pentru mesele cu câteva mezeluri.


La Ministerul Agriculturii se caută măsuri pentru a reduce prețurile la alimente. Ministrul Florin Barbu a convocat reprezentanții marilor magazine și producătorii la discuții despre plafonarea adaosului comercial la alimente.