MENIU

Halucinant. O româncă din Spania a reclamat un furt si a fost arestată

Poveste șocantă pentru o româncă din Spania care a mers la poliție să reclame că i s-a furat motocicleta. În loc să ancheteze fapta, oamenii legii au arestat-o pe loc pe reclamantă.

Când i s-a furat motocicleta, Mirela Stoian, o femeie din România care locuiește de 20 de ani în Spania, nu-și închipuia că totul se va întoarce împotriva ei.

Imediat după ce i-au verificat datele, politițiștii spanioli au arestat-o pe femeie, motivând că ar fi profitat de un permis de ieșire din închisoare în Palma de Mallorca și nu s-a mai întors, scrie diasporamadrid.com..

Ca urmare, Mirela Stoian a fost arestată și încarcerată.  Directorul închisorii a intervenit și el când și-a dat seama că e vorba de o greșeală. În cele din urmă, judecătorii au constat că în titlul sentinței pentru furt, care a dus la condamnarea femeii la închisoare, au apărut datele femeii nevinovate în locul celor ale inculpatei reale, care apăreau în corpul hotărârii.

 

Judecătotii și-au cerut scuze, iar Mirela Stoian a fost eliberată după șase zile cât a stat în închisoare. Un episod traumatizant pe care astăzi, patru luni mai târziu, continuă să îl trăiască ca pe „un coșmar”, după cum declară chiar ea.

Mai multe articole despre:
romanca arestata Spania diaspora scandal