MENIU

Atenție, șoferi! Din martie, polițiștii de la înmatriculări vor putea da amenzi

Foto ilustrativ

Din martie, polițiștii de la serviciul permise de conducere și înmatriculări vor putea da amenzi șoferilor care nu-și schimbă la timp permisul sau talonul auto, precum și celor care întârzie radierea vehiculului. De asemenea, pot sancționa și șoferii care au simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul emis în străinătate.

În plus, deținătorii de mașini vor putea primi, până la eliberarea certificatului de înmatriculare o dovadă înlocuitoare cu valabilitatea de o lună.

 
 
Mai multe schimbări sunt stabilite, prin OG 11/2023, la Codul rutier, scopul lor fiind armonizarea cadrului legal privind circulația pe drumurile publice. Ordonanța de față se va aplica din 2 martie, potrivit avocatnet.ro.


Una dintre cele mai importante schimbări stabilite este abilitarea ofițerilor și agenților de poliție din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor de a constata și sancționa o serie de contravenții.

 
Mai exact, șoferii vor putea fi amendați de către acești polițiști, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru:
  • neîndeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei şi conţinutului celor în vigoare;
  • neîndeplinirea obligaţiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului şi tractorului agricol sau forestier ori remorcii în cazurile prevăzute de lege;
  • neefectuarea radierii vehiculelor din evidență, în cazurile şi termenele prevăzute de lege;
  • deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul eliberat de o autoritate competentă străină.
 
Amenzile prevăzute în Codul rutier pentru contravențiile de mai sus sunt cuprinse între 580 și 2.900 de lei.

Apoi, prin ordonanță se reglementează, în mod expres, la nivelul legislației primare, posibilitatea și situațiile în care autoritățile competente să elibereze permise de conducere și certificate de înmatriculare pot elibera dovezi înlocuitoare ale acestor documente.

 
Astfel, în Codul rutier se va introduce următoarea prevedere: “La cererea proprietarului sau deținătorului mandatat al vehiculului, autoritatea competentă eliberează, pentru situațiile în care se emite un certificat de înmatriculare, o dovadă înlocuitoare a acestuia care atestă înmatricularea vehiculului, valabilă până la emiterea certificatului de înmatriculare, dar nu mai mult de 30 de zile”.

Totodată, Codul rutier va stabili clar că, până la eliberarea permisului de conducere, în cazul pierderii, furtului, deteriorării actului sau schimbării numelui titularului acestuia, serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor pot elibera o dovadă înlocuitoare a acestuia (valabilă maximum 30 de zile).

De asemenea, se reglementează competența Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări de a elibera permise de conducere internaționale și este extinsă obligativitatea înregistrării audio-video a probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere și în ceea ce privește proba practică susținută pentru categoriile AM, A1, A2 și A, mai puțin proba poligonului.