Mihai Covaliu, noul preşedinte COSR: "Avem nevoie de un contract al sportivului profesionist"
"Este o încercare tip kamikaze", a spus Mihai Covaliu, care, marţi, a fost ales în funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în detrimentul Gabrielei Szabo, cu 128 de voturi faţă de cele 68 pe care le-a primit medaliata cu aur de la Sidney.
Covaliu s-a aflat, miercuri seară, în studioul Prime Time News, ca invitat al realizatoarei Denise Rifai.
Noul şef al sportului românesc a dezăluit, în primul rând, care sunt planurile sale pe termen scurt şi care sunt lucrurile de care are nevoie pentru perfomanţă.
"Am spus-o şi o repet. Îmi doresc să avem sportivi bine pregătiţi, determinaţi să facă performanţă. Nu se poate face performanţă fără un sprijin minim. Suntem în competiţie cu partenerii noştri cu care concurăm. Asta mă face să fiu cât mai încrezător că doar muncind zi de zi, nu avem cum să nu facem performanţă.
Îmi propun să vorbesc cu fiecare Federaţie în parte, personal, împreună cu oamenii cu care sunt specialişti în sport, pentru a identifica real care sunt şansele noastre la momentul actual, care sunt posibilitatile de a câştiga medalii. Dacă avem cu cine şi cu ce", a afirmat Mihai Covaliu, care a vorbit şi despre capitalul uman din sportul românesc:
"M-aş referi dacă avem cu cine. Degeaba avem finanţare, dacă nu avem cu cine o folosi. E o încercare tip kamikaze".
Covaliu va lua exemplul Federaţiior străine care înregistrează rezultate bune şi care câştigă medalii
Preşedintele COSR nu s-a ascuns să declare că va urmări evoluţia şi modelul federaţiilor străine. Dacă acestea se vor dovedi viabile, atunci este posibil ca Mihai Covaliu să aplice exemplele pozitive şi în sportul românesc.
"Nu spunem lucrurilor pe nume, ascundem adevărul. Vă spunem ce facem la scrimă. Ne uităm la ce se întâmplă în jurul nostru, la partenerii de competiţie, încercăm să ţinem pasul cu ei. Dacă folosesc metode mai bune decât ale noastre, le aplicăm pe cele care ni se potrivesc. Nu putem face ce am făcut acum 20-30 de ani şi să ne gândim măcar că putem obţine aceleaşi performanţe. Trebuie să ne adaptăm şi updatăm la anul 2016. Să ne gândim la ce o să se întâmple în 2020. Cum funcţionează un staff tehnic care pregăteşte echipa pentru performanţă.
Dacă oamenii nu-şi fac datoria, acest capital nu este folosit aşa cum trebuie el folosit. Dacă facem un proces de curăţare, să vedem ce punem în loc. La Federaţia de Scrimă, vom găsi varianta cea mai bună.
Vreau să văd real, să analizez hârtiile, locul pe care îl ocupă sportivii în Cupa Mondială, la fiecare Federaţie, să vedem câţi ani au aceşti sportivi, dacă pot începe un ciclu olimpic, de 4 ani de zile. Ne apucăm de treabă, finanţăm aceste loturi. Când vom face asta profesionist, vor veni rezultatele", a spus Covaliu.
"Trebuie să ştim ce stă la baza acestor rezultate. Ce au avut oamenii ăştia care au făcut rezultate extraordinare: au avut suflet. Fără suflet, undeva nu este în regul. Asta vreau să văd, ce nu este în regulă în relaţia colectiv tehnic-Federaţie. Dacă rotiţele nu funcţionează ca lumea, mecanismul nu funcţionează", a afirmat şeful COSR în contextul rezultatelor proaste la disciplinele la care în trecut noi excelam.
Fostul campion olimpic a vorbit şi despre măsurile concrete de reabilitare:
"În primul rând, noi trebuie să ne înţelegem, să vorbim aceeaşi limbă cu MTS. COSR şi MTS sunt pilonii sportului românesc. Dacă vom avea coerenţă între cele 2 instituţii, atunci banii îşi vor atinge scopul pentru care trebuie cheltuiţi. Avem nevoie de un contract al sportivului. Avem nevoie de ajutorul Ministerului de Finanţe. Avem nevoie de transparenţă, pentru a găsi rezolvările.
Dacă ne aşezăm la masă şi identificăm problemele, vom găsi şi soluţiile. Vreau să identific ce sportivi avem, ce antrenori avem. Doresc să vin în sprijinul federaţiilor. Avem nevoie de transparenţă, ca oamenii să aibă control asupra resurselor pe care le investesc".
Covaliu doreşte finanţare din mediul privat
"Am vorbit cu oamenii din privat care mi-au spus că sunt dispuşi să investească în sport. Dar mi-au zis că nu sunt siguri că banii se vor cheltui aşa cum trebuie".
Şeful COSR a venit cu o alternativă la cluburile departamentale: cluburile private. Conform lui Covaliu, acestea din urmă au început deja să dea rezultate mai bune.
"Vă dau exemplu cu ce-am făcut la Scrimă: ca antrenorii să-şi facă un club privat. Unde văd exact cât fac, atât primesc. Sunt copii care plătesc, li se eliberează chitanţă. Cluburile private dau performanţă mai bună decât cluburile departamentale", a afirmat invitatul lui Denise Rifai.
"Am o echipă cu care voi lucra, a fost ales şi Comitetul Executiv: Dedu, Potec, Romanescu. Sunt oameni cu care am pornit la drum, au fost alături de mine, fac acum performanţă. Alexandru Dedu face acum performanţă, prin aducerea antrenorilor străini.
Eu vreau să fac sistemul să funcţioneze. Am nevoie de oameni, de sportivi. Sportivi sunt, care trebuie antrenaţi foarte bine. Avem o parte din antrenorii excepţionali aici în România. Ei trebuie doar să se mai specializeze la nevoile anului 2016. Mai avem nevoie şi de staff. Şi echipă managerială la Federaţia de specialitate", a spus Covaliu.
Antrenorii ar putea fi mai bine plătiţi
"La cadrul legislativ trebuie să mai lucrăm. Nu mai există alte soluţii. Salariile în federaţii sunt mici. Avem posibilitatea ca din activităţile extrabugetare să plătim în plus aceşti oameni, pentru ca ei să-şi facă datoria cât mai bine.
Primele rezultate le vom avea după ce identificăm problemele. Voi avea întâlniri cu federaţiile care au adus medalii. Eu nu am intenţii, ei voi face fapte", a încheiat preşedintele COSR.