MENIU

Licitațiile pentru frecvente 5G amânate în ultima clipă în Suedia

Licitațiile pentru frecvente 5G amânate în ultima clipă în Suedia

Demararea licitațiilor pentru acordarea frecvențelor 5G în Suedia au fost amânatate în ultima clipă. Programate initial să debuteze ieri, licitațiile au fost stopate cofnrom agenției Reuters printr-o decizie a Autorității suedeze pentru poștă și telecomunicații (PTS). 

În urmă cu aproximativ o lună, această autoritate emisese o decizie prin care Suedia excludea Huawei din procesul de realizare a rețelei 5G. Operatorilor care ar fi participat în licitație li se solicita, în plus, să elimine din rețea componentele acestei companii până cel târziu la 1 ianuarie 2025.

Gigantul telecom chinez a constestat, săptămâna trecută, decizia Autorității suedeze pentru poștă și telecomunicații la o instanță administrativă din Stockholm.  Iar hotărârea instanței a fost de a suspenda prevederile din decizie care restricționau participarea companiei.

Având în vedere această evoluție, Autoritatea suedeză pentru poștă și telecomunicații a anunțat oprirea licitațiilor pentru frecvențele 5G, și că va examina posibilitățile pentru reluarea cât mai rapidă a procedurii.   

Licitatiile ar permite alocarea frecventelor de 3,5GHz si 2,3GHz, care sunt considerate ca fiind esentiale pentru dezvoltarea rețelelor 5G, datorită capacitătii lor de transfer a unor volume mari de date.

 

Mai multe articole despre:
frecventa 5 g