Zi plină pentru politicieni, în contextul stării de urgență! Decretul prezidențial va fi supus votului în Parlament
Guvernul și președintele iau decizii comune, într-o videoconferință, joi.
Parlamentul se va întruni joi, de la ora 12,00, în şedinţă comună online, consacrată solicitării preşedintelui Klaus Iohannis privind încuviinţarea stării de urgenţă pe teritoriul României, instituită prin Decretul nr.195/2020. Pentru prima dată va fi folosită o procedură specială de dezbatere şi vot electronic la distanţă, aprobată luni de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ca urmare a măsurilor instituite pentru combaterea epidemiei de coronavirus. În acest sens, miercuri, deputaţii şi senatorii au avut o şedinţă - test, simulând votul online.
Preşedinţii celor două Camere, Marcel Ciolacu şi Titus Corlăţean, vor fi prezenţi în sala de plen.
Şedinţa Parlamentului va fi transmisă prin streaming live pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, iar dezbaterile vor avea loc prin sistemul de teleconferinţă audio. Parlamentarii îşi vor susţine intervenţiile, în conexiune telefonică directă cu sala de plen, discursurile urmând să fie transmise în direct.
Votul deputaţilor şi senatorilor se va exercita printr-o aplicaţie informatică realizată intern de către departamentele de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Accesul la pagina web respectivă a fost securizat prin user şi parolă, care au fost comunicate fiecărui parlamentar prin SMS. Fiecare parlamentar îşi va putea exprima opţiunea de vot prin acţionarea unuia dintre butoanele: "DA", "NU", "AB" (abţinere) şi "NU VOTEZ". În cazul în care parlamentarul nu va apăsa niciunul dintre butoanele enumerate anterior, el va fi considerat absent de la votul respectiv. Rezultatul votului va fi afişat imediat pe ecranul dispozitivului electronic de pe care este urmărit streaming-ul.
Deputaţii şi senatorii urmează să voteze în acest mod solicitarea preşedintelui României cu privire la încuviinţarea stării de urgenţă pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile.
Tot joi, preşedintele Klaus Iohannis va avea, joi, o videoconferinţă cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, cu prefecţii şi şefii instituţiilor publice deconcentrate pe tema gestionării epidemiei COVID-19. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la solicitarea şefului statului, această videoconferinţă va avea loc joi, începând cu ora 12,00.
Preşedintele Iohannis a avut marţi o videoconferinţă cu premierul Ludovic Orban şi cu miniştrii cu responsabilităţi în gestionarea epidemiei COVID-19.
Şeful statului a semnat luni decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile. Klaus Iohannis a prezentat măsurile din decretul emis şi a precizat că va verifica personal cum se implementează.