MENIU

PNL își asumă plângerea lui Orban împotriva premierului Dăncilă

PNL susține plângerea penală formulată de președintele partidului, Ludovic Orban, pe numele Vioricăi Dăncilă și al lui Liviu Dragnea.

PNL şi-a asumat oficial plângerea depusă de Orban cu 23 de voturi ”pentru”, trei ”împotrivă” şi trei abţineri. Au votat împotriva susţinerii Iulian Dumitrescu şi Tinel Gheorghe, iar Gigel Ştirbu şi Victor Dobre s-au abţinut.

Liberalli au depus săptămâna trecută o plângere penală pe numele premierului Viorica Dăncila și al lui Liviu Dragnea, printre acuzații numărându-se și cea de "înaltă trădare" și ”uzurpare de funcții”. Plângerea a fost formulată chiar de Ludovic Orban, au declarat surse din PNL pentru realitatea.net. De precizat este că liberalii au fost foarte rezervați în a confirma informația.

Celelalte acuzații aduse Vioricăi Dăncilă sunt: uzurparea funcției publice, divulgare de informații nepublice și prezentarea cu rea-credință de date inexacte președintelui României în scopul ascunderii săvârșirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

La scurt timp, Ludovic Orban a anunțat că a făcut acest demers pentru a sesiza lucruri grave: ”O sa va spun din capul locului că această sesizare este facuta în calitate de cetățean al Romaniei, și am facut acest demers pentru a sesiza lucruri grave. Ce se intampla riscă să distrugă orice urma de credibilitate a României, risca sa dinamiteze punți, de asememnea, riscă sa puna în pericol interese fundamentale ale Romaniei. Asta e firea mea, nu am putut sa stau sa vad cum România este făcuta praf. Am depus această sesizare pentru că eu cred că cineva trebuie să cerceteze aceste fapte, eu nu sunt procuror”, a explicat președintele PNL.

Senatoarea Alina Gorghiu și secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, se dezic de plângerea penală depusă de liderul liberalilor, Ludovic Orban, pe numele președintelui PSD, Liviu Dragnea, și al premierului Viorica Dăncilă, în care-i acuză de ”înaltă trădare”.

Gorghiu a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Timişoara, că Orban a făcut plângerea în nume personal.

"Această acțiune nu a fost discutată în structurile PNL de conducere și chiar dacă s-ar fi discutat nu ar fi putut să fie luată vreo decizie pe acest subiect, pentru că este un demers care ține strict de persoană, bazat pe un anume context și nu de activitatea politică a unui partid. Precizarea importantă, pentru că am auzit că toată lumea suprapune acest demers peste PNL, precizarea importantă pe care simt nevoia să o fac este că nu este o plângere făcută de PNL. Orban a făcut plângerea în calitate de cetățean nu este nici procuror nici judecător, magistații vor decide ce se va întâmpla cu această cerere", a afirmat senatoarea PNL, citată de stiripesurse.ro.

Nici Ilie Bolojan nu agreează mișcarea liderului liberal.

”Domnul Orban nu s-a consultat în interiorul partidului când a luat această decizie. Eu personal nu sunt adeptul unor astfel de plângeri, vă spun foarte deschis. Şi nu poţi să faci o separaţie între calitatea de primar al oraşului Oradea, de exemplu, şi de persoana fizică. Eu sper că are elemente cât se poate de clare pe care se bazează când a făcut acest lucru”, a afirmat prim-vicepreședintele PNL.

Bolojan a vorbit despre această situație folosind o analogie din domeniul auto:

”Înţeleg că suspectăm un şofer că a depăşit viteza legală maxim admisă. Conform percepţiei publice, se pare că acest şofer, doamna Dăncilă, nu are nici permis de conducere şi nici nu cunoaşte maşina pe are vrea s-o conducă. Mie mi-e greu de crezut că depăşeşte viteza legală dacă, atunci când trebuie să treacă strada, trebuie ţinută de mână. Dar asta e situaţia. E bine ca, atunci când ne gândim să punem şoferi la maşinile ţării, ale unor oraşe sau ministere, să aibă, totuşi, permis de conducere, să mai fi condus câţiva kilometri înainte, altminteri este doar o problemă de timp până ce maşina va intra într-o coliziune. Iar cei mai afectaţi sunt pasagerii din spate, care sunt nevinovaţi. De claxonat, toată lumea ştie să claxoneze. Deci premier ar trebui să fie unul care poate trece strada de unul singur, altfel nu-l bagă nimeni în seamă. Pentru astfel de poziţii, să ne gândim bine, să nu devenim ridicoli. Indiferent de partid”, a spus Ilie Bolojan, citat de agerpres.ro.

Plângere penală depusă de PNL pe numele Vioricăi Dăncilă și al lui Dragnea. Orban, prima justificare

Mai multe articole despre:
PNL Ludovic Orban vot pnl plangere pnl