MENIU

Virgil Popescu le cere parlamentarilor USR abordări constructive: „Voi nu daţi doi bani pe problemele reale ale românilor"

Virgil Popescu le cere parlamentarilor USR abordări constructive

Virgil Popescu - ministrul Energiei a fost supus, luni, unei moțiuni simple depusă de deputaţi de la USR şi independenţi de dreapta. Moțiunea a fost dezbătută, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, iar miercuri se va da votul.

Virgil Popescu a catalogat demersul celor de la USR ca fiind făcut „în bătaie de joc”.

„În plin proces de dezintegrare internă, cei de la USR și-au propus să își acopere dezastrul și neputința politică prin ”vorbă multă și scandal”.

După ce săptămâna trecută au depus o moțiune simplă la adresa mea, făcută în bătaie de joc, încropită pe genunchi, astăzi vin să spună că am fugit! Greșită abordare, de-a dreptul! Se pare că pentru voi reprezentarea României la consiliul TTE, într-un context atât de dificil pe plan european, în plină criză energetică, înseamnă FUGĂ! Iar asta spune multe despre responsabilitatea de care dați dovadă față de români! Era mai important să dezbatem o moțiune de câteva propoziții, decât să particip și să susțin poziția României, pentru a avea politici unitare de a ieși din criza energetică? Se pare că pentru voi era mai important asta!

Voi nu dați doi bani pe problemele reale ale românilor! Pentru că spre deosebire de voi, noi la Guvern ne străduim din greu să oferim tot sprijinul cetățenilor, dar și mediului de afaceri. Criza nu va trece doar dacă bateți voi din picior! E nevoie de multă muncă, strategie, negocieri și investiții! Prin acuzațiile aduse nu mă atacați doar pe mine, ci în același timp, lansați un atac la adresa colegilor din ministerul Energiei, al colegilor din Guvern și, nu în ultimul rând, al colegilor voștri din Parlament, alături de care vă desfășurați activitatea. Mi-aș dori să veniți cu abordări constructive, mature și argumentate, pentru că astfel veți putea obține o majoritate solidă pentru a putea adopta proiectele propuse”, a transmis ministrul Virgil Popescu.

Semnatarii documentului cer demisia ministrului Virgil Popescu, susţinând că acesta "şi-a atins limita competenţei cu mult înainte să fie ministru, însă, cu sprijinul inexplicabil al colegilor săi din PNL şi al preşedintelui Klaus Iohannis, el a fost numit în toate guvernele din ultimii ani".

„Sub mandatele lui Virgil Popescu, preţul energiei pentru populaţie şi companii a crescut constant. Preţul gazelor a crescut constant. Preţul energiei electrice a crescut constant. Preţul carburanţilor a crescut constant. Am ajuns să plătim peste 9 lei pe litrul de benzină sau motorină! Domnului ministru îi place să ofere ca explicaţie contextul internaţional. Însă nicio secundă nu a explicat de ce a refuzat cu încăpăţânare să aplice soluţii aflate la îndemâna sa. Soluţii propuse de USR şi acceptate în diverse declaraţii publice inclusiv de partenerii domniei sale de guvernare", se arată în moţiunea simplă.

Mai multe articole despre:
virgil popescu energie usr motiune