Anunțul Vioricăi Dăncilă după întâlnirea cu președinta aleasă a Comisiei Europene
Viorica Dăncilă s-a întâlnit marți la Bruxelles cu președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu care a discutat despre portofoliul alocat României în colegiul comisarilor. Este doar începutul unei negocieri lungi, care va continua în perioada următoare.
”Prim-ministrul României i-a transmis felicitări oficialului european pentru nominalizarea la conducerea viitoarei Comisii Europene și a asigurat de întregul său sprijin în eforturile Comisiei Europene de consolidare a proiectului european și de a răspunde provocărilor actuale.
Președintele ales al Comisiei Europene a mulțumit premierului Viorica Dăncilă pentru rezultatele excepționale obținute de România în exercitarea mandatului Președinției Consiliului Uniunii Europene.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de viitorul comisar european din partea României, inclusiv în ceea ce privește conturarea portofoliului alocat țării noastre în cadrul Comisiei Europene.
Cei doi oficiali au avut o discuție amplă cu privire la prioritățile viitoarei Comisii Europene și implementarea Agendei Strategice a UE (2019-2024). În context, prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat obiectivele României pentru perioada suprapusă mandatului noii Comisii Europene, în domenii legate de asigurarea securității energetice, sectorul digital, schimbările climatice, rolul UE în plan global.
Cei doi înalți oficiali au convenit să continue dialogul în perioada următoare”, anunță un comunicat al Guvernului.
Săptămâna trecută, aflată într-o vizită politică la Iaşi, Viorica Dăncilă a explicat de ce i-a propus pentru funcţia de comisar european pe Rovana Plumb şi pe Dan Nica.
"Cred că trebuie să vedem dacă comisarii sunt buni sau nu atunci când vor trece de examenul comisiei de specialitate, care va fi abordarea la nivel european legat de aceste două nominalizări. Dacă aceste două nominalizări nu vor fi bune, vom veni cu altele, ne vor spune 'domnule, pentru un anumit portofoliu trebuie să veniţi cu cineva specialist pe portofoliul respectiv'. (...) La ora actuală, doamna Rovana Plumb este vicepreşedintele grupului S&D din Parlamentul European, domnul Dan Nica este şeful delegaţiei române a europarlamentarilor PSD în Parlamentul European. Sunt oameni care au avut mai multe mandate de deputaţi europeni, cunosc foarte bine instituţiile europene, ştiu modul în care funcţionează şi ştiu ce înseamnă activitatea de comisar european", a afirmat premierul.