MENIU

Victoria Nuland, discuţii cu Iohannis: Vizita mea la București vi se datorează, am venit să vă văd

Victoria Nuland, discuţii cu Iohannis despre parteneriatul strategic şi combaterea corupţiei / Foto: presidency.ro
Victoria Nuland, discuţii cu Iohannis despre parteneriatul strategic şi combaterea corupţiei / Foto: presidency.ro
Victoria Nuland

Subsecretarul de stat de la Washington, Victoria Nuland, s-a întâlnit, miercuri dimineaţă, cu preşedintele Klaus Iohannis. Ulterior, Nuland a avut o întrevedere cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, apoi a mers la Palatul Victoria, pentru discuţii cu premierul Victor Ponta. La Cotroceni s-a discutat mai ales despre extinderea colaborării în domeniul militar şi în cel economic. Adjunctul secretarului de Stat American, John Kerry, a mai avut programată o întâlnire cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Victoria Nuland a fost primită de preşedintele Klaus Iohannis, la ora 9.00, surse politice precizând, pentru Mediafax, că oficialul american are programate întrevederi și cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precum şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

”Bine aţi venit! Mă bucur că aţi decis să faceţi o vizită atât de repede, în mandatul meu. Nu ştiu dacă acest lucru mi se datorează şi mie, dar mă bucur”, i-a transmis preşedintele Iohannis Victoriei Nuland.  

Nuland i-a răspuns lui Iohannis: ”Cu siguranţă vi se datorează, am venit să vă văd”.

"În centrul discuţiilor s-a aflat dorința României de a întări Parteneriatul Strategic cu SUA prin extinderea colaborării nu doar în domeniul militar ci și economic. Preşedintele a salutat interesul companiilor americane în acest sector şi a încurajat creşterea prezenţei lor pe piaţa românească. În acest sens, a subliniat nevoia de stabilitate legislativă, predictibilitate şi transparență în mediul de afaceri.

Cei doi interlocutori au evidenţiat progresele substanţiale obţinute de România în domeniul reformei justiţiei şi combaterii corupţiei.

De asemenea, s-a făcut o trecere în revistă a situaţiei politice din regiune. Preşedintele a reafirmat angajamentele ferme ale României ca stat membru NATO, exprimând hotărârea de a se aloca resursele necesare pentru un răspuns adecvat la evoluţiile de securitate preocupante din regiunea noastră şi din Europa", anunţă un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Precedenta vizită a adjunctului secretarului de Stat Victoria Nuland a avut loc în urmă cu un an, în perioada 10-11 ianuarie 2014, în cadrul unui turneu european, când s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi cu procurorul-şef al DNA, Laura-Codruţa Kovesi, dar nu şi cu premierul Ponta, care a plecat atunci cu soţia în vizită privată în Italia.

La acel moment, Ponta a argumentat că avea demult programată vizita în Italia şi că ministrul Corlăţean era îndreptăţit să exprime poziţia Guvernului.

La rândul său, Nuland a evitat să comenteze absenţa premierului Victor Ponta pe parcursul vizitei sale la Bucureşti, precizând că nu doreşte să se implice în dezbaterea politică internă din România, şi a apreciat că este "o coincidenţă" faptul că Ponta a avut "alte obligaţii" de onorat în timpul vizitei sale la Bucureşti.