MENIU

Ponta: "Nu sunt de acord cu proiectul de autonomie lansat de UDMR. E un moment electoral"

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Adevărul live, că nu este de acord cu proiectul privind autonomia ținutului secuiesc propus de UDMR, adăugând că acesta reprezintă, de fapt, un moment electoral.

"Și cred că și inițiatorii știu foarte bine că PSD, ca probabil și celelalte partide, am văzut poziția d-lui Iohannis care, de altfel, face parte dintr-o minoritate ca și maghiarii, că a spus clar că nu-l susține. Cred că este un moment electoral lansarea în timpul campaniei electorale a lui Hunor Kelemen", a spus premierul la Adevărul live, anunță Agerpres.

Victor Ponta a subliniat că nu a văzut în detaliu proiectul de autonomie și că nu a existat "nici măcar o discuție".

"Cred că putem arăta tuturor minorităților și în primul rând comunității maghiare, care este cea mai numeroasă, și am fost acum o săptămână am fost la Cozmeni, granița dintre Covasna și Harghita, și am spus foarte clar — toate școlile din România beneficiază de microbuze, beneficiați și dvs., toate localitățile din România beneficiază de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii locale, iată contractele, toate regiunile și județele din România beneficiază de mai multă descentralizare, de fapt acel proiect al guvernului care a fost oprit la Curtea Constituțională ducea foarte mult spre ideea de descentralizare. Deci sunt total de acord cu ideea de descentralizare, cu mai multă putere pentru aleșii locali, indiferent din ce județ sunt. Există o limită peste care nu cred că cineva va trece. Știu că dl Iohannis de exemplu spune pe bună dreptate — eu reprezint o minoritate, o sa mă voteze maghiarii, dar eu sper și cred că domnia sa nu va înțelege prin acest vot 'hai să plătim acel vot', nu se va întâmpla lucrul ăsta", a mai spus Victor Ponta.

 

 

 

Mai multe articole despre:
UDMR Victor Ponta autonomia Ţinutului Secuiesc