Vasile Dâncu: Am lansat câteva strategii, dezvoltarea se va face planificat
Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat la Realitatea Tv că Guvernul are câteva strategii, urmând ca dezvoltarea României să se facă planificat, urmând să existe centre zonale de dezvoltare. Acesta a mai precizat că vor exista cursuri pentru prefecți și primari, pentru o mai bună specializare a acestora în administrația publică.
Vicepremierul a declarat că evenimentul de la Palatul Parlamentului la care au participat aleșii locali a fost un bun prilej pentru ca Guvernul să aibă un feedback de la primari:
”Tocmai au câștigat alegerile 3000 de oameni, am adus oameni care lucrează în administrația locală, de obicei se vorbește despre ei în lipsă. Despre mulți se vorbește ca fiind baroni, dar nu sunt toți. Multi dintre ei sunt oameni tineri. Am vrut sa avem feedback ul lor, al primarilor, este una dintre zilele în care sunt fericit.(...) Am vorbit cu 200-300 de oameni astăzi. Urmează și mâine înca o zi, se vor intalni și cu premierul, si cu președintele, la sesiunea de închidere. Mi s-a părut ca vad o mare oportunitate în evenimentul de astăzi”, a spus acesta.
Ministrul a mai spus că dezvoltarea României se va face planificat, iar dacă 2018 ne găsește cu un proiect, suntem salvați:
”Am lansat câteva strategii, dezvoltarea se va face planificat, cu toate datele, cadastru, tot ce ține, dacă un primar de comună vrea sa isi faca un PUZ, poate sa trimită un proiect la minsitru. Unul vrea să faca un drum care duce pana la finalul comunei. (....) Se cer centre zonale de dezvoltare. Vom face cursuri pentru prefecți si primari. Introducem o specializare continuă. Cuvantul de ordine este dezvoltare.(...) Nu stimulăm resursa de inteligență locală. Daca 2018 ne găsește cu un proiect, suntem salvați”.
Pe de altă parte, Dâncu a mai spus că oricine poate învăța o procedură, performanța în administrație nefiind o chestiune foarte complicată:
"Performanţa în administraţie nu este o chestie foarte complicată, se cer lucruri simple. Oricine poate să înveţe o procedură, trebuie să ai puţină imaginaţie, să te gândeşti ce resurse ai, să previzionezi paşii şi rezultatele. S-au făcut mari greşeli în trecut. Uitaţi-vă şi la proiectele trimise pentru planul Juncker. Au pus numai vise pe hârtie. Sunt proiecte care trebuie să arate bancabil. Nu s-a înţeles lucrul ăsta. Trebuie să te gândeşti la lucruri concrete, nu vise. UE nu va plăti visele noastre. S-a spus că Guvernul Cioloş are absorbţie zero pe fonduri UE. Nu este adevărat. Am crescut absorbţia pe exerciţiul financiar anterior cu 10% , până la 75%. Sunt 2 miliarde de euro pe care i-am salvat. Problema este să ne organizăm foarte bine, nu este greu, se cere organizare, un pic de imaginaţie şi informare. Se cere să te uiţi la ce se întâmplă în Ungaria Cehia, Polonia, să fii contemporan cu timpul tău. Bariera cea mai mare în dezvoltare este prostia, aroganţa (zicem că nu ne poate nimeni învăţa pe noi) şi lehamitea. Din păcate, lipsa de încredere în noi şi în societate sunt la o cote extreme, care sunt insuportabile pentru societate", a mai explicat acesta.