Valeriu Zgonea, mesaj de ultimă oră: Memoria tinerilor morți în Colectiv nu are nevoie de monumente
Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților și președintele executiv al PSD, a postat pe contul său personal de Facebook un mesaj referitor la protestul din acestă seară din București, la care participă peste 30.000 de ameni. Acesta l-a taxat și pe primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.
"Îi înțeleg pe oamenii care au ieșit în seara aceasta în stradă. Le înțeleg furia. Cred că a venit momentul ca întreaga clasă politică să înțeleagă că nu mai merge cu jumătăți de măsură. De data aceasta, trebuie să se meargă până la capăt. Trebuie ca societatea să știe exact cine și de ce se face vinovat pentru moartea acelor tineri nevinovați", a scris președintele executiv al PSD.
Acesta este total de acord cu mesajele pe care le scandează oamenii în centrul Bucureștiului, afirmând că "aplicarea corectă a legilor poate salva vieți".
"Regulile nu mai trebuie aplicate discreționar. Legile nu mai trebuie acoperite de corupție și șpăgi. Aplicarea corectă a legilor poate salva vieți. La fel cum nerespectarea lor a omorât oameni. Este nevoie să se afle adevărul și toți cei care se fac vinovați de această tragedie să plătească, indiferent ce funcții sau responsabilități au", a continuat Valeriu Zgonea.
Președintele Camerei Deputaților l-a taxat și pe Cristian Popescu Piedone, după ce primarul Sectorului 4 a declarat că va ridica un monument în fața clubului Colectiv. Valeriu Zgonea i-a transmis lui Piedone că "memoria tinerilor morți in ”Colectiv” nu are nevoie de monumente, ci de dreptate!".