MENIU

Valeriu Turcan:Avantajul lui Dacian Cioloș e că are fir scurt cu UE și cu marile cancelarii europene

Consultantul politic Valeriu Turcan a explicat în cadrul emisiunii ”Jocuri de putere” de la Realitatea TV, moderată de Rareș Bogdan, desemnarea fostului comisar european, Dacian Cioloș, în funcția de premier al României.

”Este contra cronometru. Sunt de un optimism prudent pentru că PSD se degrevează de povara responsabilității, rămânând însă la putere. Trebuie să fim realiști, sunt puține lucruri de atins într-un an. Avantajul lui Dacian Cioloș este că are fir scurt cu Uniunea Europeană și cu marile cancelarii europene. Prezenta lui Cioloș în fruntea Guvernului ar fi un semnal apreciat.

Este predictibil, nu este un om al scandalului, cunoaște procesul european și reprezintă acea parte eficientă a birocrației europene. Mi-a plăcut mesajul lui în sensul că va încerca să modernizeze guvernarea românească”, a declarat Valeriu Turcanu.

”Serviciul public românesc are nevoie de o nouă concepție, are nevoie de o primenire și are nevoie de resurse. Ciolol știe cum să atragă fonduri europene și expertiză europeană. Dreapta politică l-a susținut în ultimii 7-8 ani pe Ciolos. Nu a ajuns strict prin prisma calităților europene. A fost un lobby al lui Băsescu la PPE. Este propus în funcția de prim-ministru de către un președinte de dreapta. Deci nu l-aș vedea în contradicție cu valorile dreptei. Nimeni nu cred că ar primi - domnia sa a fost chemat să gestioneze un cabinet de tranziție - să implementeze un întreg program într-un an de zile.

Toate partidele au înteles nevoie unei schimbări în interior și modul cum reactionează în public. Sunt organizații foarte mari și e greu să aduci 20 de fete noi în această săptămână ca să multumescă piața. (...) Dacian nu este o persoană conflictuală, îi cunoaste pe majoritatea fostilor membri ai cabinetului condus de Victor Ponta. (...) Sunt optimist în ceea ce priveste întrunirea numarului de voturi în Parlament”, a mai adăugat consultantul politic.

 

Mai multe articole despre:
Valeriu Turcan Dacian Cioloş