MENIU

Valeriu Lupu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor prins beat la volan, a demisionat

Preşedintele PMP Timiş, Cornel Sămărtinean, a anunţat, vineri seara, că organizaţia se delimitează de orice incident în care sunt implicaţi membri ai partidului şi susţine că Valeriu Lupu şi-a înaintat demisia din funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

"PMP Timiş se delimitează de orice acţiune/incident în care sunt implicaţi membrii/susţinătorii PMP şi asigură cetăţenii de integritatea şi onestitatea membrilor săi, indiferent de poziţii şi funcţii. Orice încălcare a legii şi a moralei creştine nu este tolerată. În urma evenimentului creat, domnul Lupu Valeriu şi-a înaintat demisia cu data prezentei din funcţia de secretar de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor. Pe această cale, ne exprimăm regretul faţă de cele întâmplate", arată Cornel Sămărtinean, într-un comunicat remis AGERPRES.

Anterior, premierul Ludovic Orban a declarat, pentru AGERPRES, că îl va demite pe Valeriu Lupu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, pe numele căruia ar fi fost deschis dosar penal, în urma unui accident rutier în care a fost implicat la Timişoara.

Polițiștii din Timișoara au deschis, vineri, un dosar penal pe numele lui Valeriu Lupu, după ce acesta a refuzat să sufle în alcooltest și să îi fie prelevate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, după ce provocat un accident.


Potrivit IPJ Timiș, un bărbat de 56 de ani a lovit, vineri, o mașină aflată într-o parcare și a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, dar și prelevarea de probe biologice.

„Este vorba despre un bărbat de 56 de ani care a condus un autoturism spre strada Behelei, mergea către domiciliu și la un moment dat a lovit o mașină aflată într-o parcare. Femeia a cărei mașină a fost lovită a sunat la 112, iar polițiștii au sosit la fața locului și au procedat la testarea bărbatului. Acesta a refuzat, a refuzat și prelevarea de probe biologice și i s-a întocmit dosar penal pentru refuz de prelevare de probe biologice", a declarat, pentru MEDIAFAX, Aurora Voicilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.