MENIU

USR și PNȚCD, campioane la sifonat banii de subvenții. Pe ce cheltuie partidele banii românilor

Partidele „uită” de capitolul contabilitate atunci când e vorba de bani publici. Foto/Inquam

USR și PNȚCD au primit cele mai usturătoare amenzi de la Autoritatea Electorală Permanentă pentru că au făcut „scheme” cu banii de subvenții. Din păcate, nu sunt singurele, aproape toate partidele având probleme cu cheltuirea și declararea banilor.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat un raport cu sancțiunile pe care partidele politice din România le-au primit anul trecut ca urmare a neregulilor cu privire la veniturile cheltuielile din 2021. Amenzile se ridică la o valoare de peste 3.5 milioane de lei (peste 700.000 de euro).

Astfel, AEP a controlat anul trecut modul în care formațiunile au respectat Legea finanțării partidelor politice, în special la capitolul venituri și cheltuieli. Pe lângă amenzile care s-au ridicat la un total de 3.555 milioane de lei, AEP a confiscat și aproximativ 210.000 de lei, tot ca urmare a neregulilor descoperite. În total, au fost sancționate 189 de partide, în creștere față de 2021 când au fost sancționate 125 de formațiuni.

USR și PNȚCD - partide mici, amenzi mari: 60.000 de lei

Dintre partidele parlamentare, cea mai mare amendă primită în 2022 a fost încasată de către USR, mai exact 30.000 de lei. Mai mult, AEP a confiscat de la formațiunea lui Cătălin Drulă aproximativ 15.000 de lei. Conform AEP, USR a încălcat art. 3 alin (8) și art. 25 alin (2) din Legea 334/2006, care se referă la obligativitatea partidelor de a-și organiza contabilitate proprie, precum și interzicerea folosirii veniturilor din subvenții pentru alte scopuri decât cele prevăzute de lege.

Amenda primită de USR în 2022 este de trei ori mai mare față de cea primită cu un an înainte, când AEP a sancționat partidul cu 10.000 de lei.

Cea mai mare amendă dată de către AEP unui partid în 2022 a fost de 60.000 de lei și a fost adresată Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) pentru încălcarea a opt articole de lege, printre nereguli fiind nepublicarea listei cu persoane fizice și juridice care au făcut donații către partid, cheltuirea din subvenție pe diverse lucruri care nu sunt prevăzute în lege ori surse de finanțare în afara legii. PNȚCD este partidul și cu cea mai mare sumă confiscată de către AEP - 154.700 de lei

AUR, PNL și PSD au „uitat” și ele de contabilitate

Și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) s-a trezit cu o sumă mare de bani confiscată de către AEP - 60.443 de lei, dar și o amendă de 15.000 de lei pentru încălcarea a șase articole din Legea Finanțării partidelor. Mai exact, AUR nu și-a organizat propria contabilitate, a avut probleme cu lipsa declarațiilor și confirmării identității celor care au donat către partid și transparența modului în care formațiunea a cheltuit subvenția de la stat.

În ce privește partidele care formează coaliția de guvernare, PNL a primit o amendă de 25.000 de lei și o confiscare de 6.700 de lei. Liberalii au fost taxați pentru lipsa contabilității proprii, informații lipsă în cazul donatorilor, obținerea de venituri din subînchirierea spațiilor primite pentru organizarea birourilor parlamentare, fără ca valoarea chiriei lunare prevăzute în contractul de subînchiriere să depășească valoarea chiriei lunare prevăzute în contractul de închiriere încheiat cu autoritățile locale. Totodată, probleme asupra transparenței cheltuielilor din subvenție.

Aceleași articole au fost încălcate și de către PSD, care a primit de la AEP o amendă de 15.000 de lei, în timp ce suma confiscată a fost de 12.500 de lei.

În total, 163 de partide politice au fost sancţionate contravenţional în 2022

În cazul acestora, s-au aplicat următoarele sancţiuni:

 

  • 58 de partide au fost sancţionate cu avertisment;
  • 7 partide au fost sancţionate cu avertisment şi confiscarea sumelor ce au făcut obiectul contravenţiei;
  • 14 partide au fost sancţionate cu amendă şi confiscarea sumelor ce au făcut obiectul contravenţiei;
  • 84 de partide au fost sancţionate cu amendă contravenţională.
Mai multe articole despre:
aep bani subventii subventii partide usr pntcd