MENIU

Un om de afaceri din România a murit după ce a căzut de pe o scară

Cristi Penescu

Cristi Penescu, un om de afaceri în vârstă de 28 de ani din Târgu-Jiu, a murit marţi seară, după ce a căzut de pe o scară, de la o înălţime de aproximativ trei metri.

Accidentul a avut loc în faţa farmaciei lui Cristi Penescu din cartierul Debarcader. Omul de afaceri s-a urcat pe scară pentru a ajuta o echipă de muncitori să monteze un aparat de aer condiţionat, scrie Adevarul.ro. 
 
Patronul farmaciei Elen Farm a căzut de la o înălţime de trei metri. Acesta a fost transportat la spital, după ce s-a lovit la cap, dar medicii nu au mai putut să-i salveze viaţa.
 
Poliţiştii, dar şi reprezentanţii Inspectoratului Terirorial de Muncă Gorj efectuează cercetări. Flori şi candele în faţa farmaciei În faţa farmaciei unde Cristi Penescu şi-a pierdut viaţa se găsesc flori şi candele, iar în vitrină se află poza tânărului om de afaceri.
 
„Îmi pare rău pentru el şi pentru familia lui. Ştiu că are doi copii. Astăzi am aflat şi eu de această întâmplare incredibilă. Îl cunoşteam din vedere. Viaţa este foarte fragilă. Îmi vine să şi plâng", a spus o locuitoare din cartierul Debarcader.

Mai multe articole despre:
afacerist a murit Cristi Penescu