MENIU

Udrea: Un candidat de dreapta în parteneriat cu Băsescu are toate şansele pentru prezidenţiale

Udrea: Un candidat de dreapta în parteneriat cu Băsescu are toate şansele pentru prezidenţiale / Foto: MEDIAFAX

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, joi, că are toate şansele să devină preşedinte oricine din zona centru-dreapta care este în parteneriat cu Traian Băsescu şi cu toate partidele de dreapta.

Udrea a spus că îşi doreşte ca să devină preşedinte după mandatul lui Traian Băsescu cineva din zona centru-dreapta care să ducă mai departe proiectele începute de actualul şef al statului.

"Oricine din zona de centru-dreapta (să devină preşedinte n.r.), dar nu cred că avem o şansă să continuăm la Administraţia Prezidenţială cu un preşedinte din rândul partidelor de centru-dreapta dacă nu construim un singur vehicul politic şi dacă nu venim cu un singur candidat care să fie în stare să aducă voturi şi care să fie şi în parteneriat cu preşedintele Traian Băsescu", a arătat Udrea.

Ea a spus că liderul Crin Antonescu se bate pe electoratul lui Traian Băsescu şi nu vede de ce un candidat de dreapta îşi poate închipui că poate ajunge preşedintele României împotriva actualului preşedinte.

"Deci în parteneriat cu preşedintele Traian Băsescu şi cu toate celelalte partide de centru-dreapta, un candidat de dreapta are toate şansele, altfel mai greu", a adăugat Elena Udrea.

Elena Udrea a făcut aceste afirmaţii înaintea dezbaterii organizată de Cristian Preda şi la care a participat alături de Eugen Tomac şi Mihai Răzvan Ungureanu.

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Elena Udrea prezidenţiale