MENIU

Udrea: Elena Băsescu încă nu şi-a exprimat intenţia de a veni pe lista PMP pentru PE

Udrea: Elena Băsescu încă nu şi-a exprimat intenţia de a veni pe lista PMP pentru PE

Partidul Mişcarea Populară va depune luni la BEC lista candidaţilor pentru PE, a declarat sâmbătă Elena Udrea, arătând că Elena Băsescu are deja semnăturile necesare pentru a candidsa ca independentă şi încă nu şi-a exprimat intenţia de a veni pe lista Mişcării Populare.

"Eu cred că o candidatura ca în 2009 pentru Elena Băsescu - a mai candidat ca independentă - ar lua din voturile PMP, un partid care creşte, dar ne dorim un scor cu două cifre. Orice procent luat din procentul Mişcării Populare înseamnă mult pentru noi. Noi nu ne dorim să pierdem niciun vot, noi am vrea, este decizia ei ce va face. Noi am discutat cu Elena şi i-am spus considerentele noastre", a afirmat Udrea.

Europarlamentarul Cristian Preda, care va deschide lista PMP la alegerile europarlamentare din 25 mai, susţine că Elena Băsescu a strâns o sută de mii de semnături şi ar putea candida independentă la europene, el adresându-i un apel să vină pe lista Mişcării Populare.

"Elena Băsescu a strâns 100 de mii de semnături şi ar putea candida independentă la europene. Nu ştiu ce va decide să facă. Personal, cred că ar fi bine să NU candideze independentă", a scris Preda joi pe blogul său.

În opinia sa, dacă ar candida ca independentă, Elena Băsescu "ar face astfel un cadou nesperat PDL".

"Într-adevăr, nimeni nu-şi doreşte mai mult decât Blaga o asemenea variantă, fiindcă divizând voturile pro-Băsescu, o candidatură independentă i-ar da şefului PDL o şansă în disputa cu Mişcarea Populară. O chem, de aceea, pe EBA pe lista PMP!", mai scrie Preda.