Tudose, despre Carmen Dan: Cu un ministru care mă minte în halul ăsta nu mai am ce lucra
Premierul Mihai Tudose susține că ministrul de Interne Carmen Dan l-a mințit informându-l că, dacă l-ar fi demis pe șeful Poliției așa cum ea solicitase, cel propus să-l înlocuiască își dorea această funcție, când, de fapt, acesta o refuzase. ”Dacă doamna Dan va fi lăsată să-și dea demisia, o voi accepta”, a mai spus Tudose la emisiunea "Jocuri de putere".
Premierul Mihai Tudose i-a cerut demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, spunnd că nu mai poate lucra cu cineva care "minte în așa hal".
Unul dintre motivele de a nu pune în practică solicitarea ministrului Carmen Dan de demitere a șefului Poliției - în urma scandalului iscat în jurul polițistului pedofil din Capitală - a fost că acesta trebuia înlocuit, a spus Tudose. ”Am aflat că propunerea nu dorea funcția, deci nu puteam demite pe cineva neavând pe cine să pun în loc”, a explicat premierul la Realitatea TV.
În aceeași zi, spune Tudose, a întrebat-o pe Carmen Dan dacă este adevărat că persoana propusă nu dorea funcția. ”Mi-a spus că nu e adevărat”, susține prim-ministrul, care a precizat că are și un martor - jurnalistul Bogdan Chireac.
”La prânz l-am sunat eu personal. Mi-a spus exact așa: 'În cursul dimineții m-am prezentat la Carmen Dan cu un raport prin care refuz această funcție. De când i l-am înmânat stau în anticameră. Nu doresc această funcție' ", a dezvăluit Tudose.
Premierul a precizat că nu mai are ”ce lucra” cu un ministru de Interne care își permite să-l mintă ”în halul ăsta” .”Dacă va fi lăsată, domnia sa își va da demisia”, a mai spus Tudose.
Întrebat de Rareș Bogdan cine nu o lasă pe Carmen Dan să demisioneze, premierul a răpuns: "Mi-a spus că intenționează să își dea demisia, dacă nu o face înseamnă ca cineva nu o lasă".
Mihai Tudose a evitat să dea un răspuns tranșant la întrebarea "Dacă nu își prezintă demisia mâine dimineață. o veți demite?", spunând "Astept, că am rabdare, înca mai am răbdare".
Legat de un eventual înlocuitor al lui Carmen Dan, premierul Tudose a precizat că nu va fi o discuție la nivel de CEX-ul partidului, pentru că este o problemă de Guvern:
"Va fi o discuție la nivel de guvern, cu asta basta.. Următorul ministru va fi numit tot cu aceeași procedura, o sa am și eu o propunere, poate să fie un vot în partid".
Primul ministru a explicat că i-a cerut un raport lui Despescu în termen de maxim șapte zile, un raport care să cuprindă ce se întâmplă cu vinovații din 2016, cine știa și nu a făcut ce trebuie și un plan de măsuri care să spuna cum facem ca astfel de lucruri să nu se întâmple.
Premierul spune că "nu e normal să aruncăm în aer toată poliția", au mai fost dați afară șefii și nu s-a rezolvat nimic, trebuie văzut ce este greșit în sistem.
Doar o parte din informațiile vehiculate zilele acestea despre Poliția Română au fost reale, afirmă prim-ministrul, adăugând că, dacă era ministru de Interne, i-ar fi demis ”pe toți” în ziua în care a aflat că suspectul în cazul de pedofilie este chiar un polițist, sub imperiul ”furiei”. Dar este mai normal să ia o deicizie la calm, după ce primește ”informații oficiale” cu privire la cei vinovați.
”Am solicitat de luni un raport oficial pe ceea ce se întâmplă în acest caz. Dacă eram ministru de Interne îi dădeam pe toți afară sub imperiul furiei în prima zi când s-a aflat că agresorul e polițist. Pentru că poliția trebuie să asigure ordinea și siguranță cetătenilor, iar cazurile de pedofilie sunt cele mai detestate în toată lumea. Măsuri cu tăiat cu bardă în minister au mai fost. (...) Sub imperiul momentului, când afli că se intamplă așa ceva, te revolți și când vezi că pedofilul este și polițist te revolți și mai rău. Poate sub imperiul furiei oricare dintre noi lua o decizie de acest fel. Dacă ai trecut de momentul acela, începi să te bazezi pe informații oficiale. Raportul oficial a fost dat azi de dimineată. Lucrurile sunt mai complicate…”, a explicat Tudose.