Tudorel Toader, despre avizul CSM, privind revocarea şefei DNA: Ce a spus Kovesi, CSM a luat
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a comentat, vineri seară, motivarea avizului negativ dat de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cererii sale de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, Toader susţinând că aceasta este "în oglindă" cu răspunsurile date de şefa DNA la toate cele 20 de acuzaţii aduse de el. "CSM a luat răspunsurile date de procurorul şef, le-a sucit, le-a schimbat un pic, le-a schimbat modul de prezentare şi le-a luat de bune, în rest nu a făcut absolut nimic", a declarat ministrul Justiţiei, la Antena 3. Întrebat dacă la acest moment se impune declanşarea unei proceduri disciplinare împotriva procurorului şef al DNA, având în vedere ultimele informaţii apărute în spaţiul public, Toader a răspuns: "Să terminăm ce am început".
"Aş spune într-o frază că prin motivare au încercat să creeze aparenţa de justificare a avizului negativ. Practic, ce au făcut - în prima parte au reluat raportul meu, în partea a doua au reluat susţinerile procurorului şef al DNA, iar în partea a treia au cosmetizat susţinerile cu acelaşi conţinut. În legislaţia noastră penală sunt multe infracţiuni, o mie în Codul Penal, dar nu există nicio infracţiune de a nu respecta normele de tehnică legislative", a afirmat Tudorel Toader. El susţine că în motivare CSM "spune cam cu aceleaşi cuvinte ce a spus procurorul şef al DNA".
"Părerea mea este că CSM a luat cele 20 de puncte prezentate de mine, a luat răspunsurile datre de procurorul şef, le-a sucit, le-a schimbat un pic, le-a schimbat modul de prezentare şi le-a luat de bune. În rest, nu a făcut absolut nimic", a mai spus ministrul Justiţiei. El susţine că motivarea CSM este "în oglindă" cu răspunsurile date de şefa DNA la toate cele 20 de acuzaţii pe care el i le-a adus. "Ce a susţinut procurorul şef al DNA, CSM a luat, a cosmetizat şi a zis că e bine aşa. Păi cum e bine aşa? Când toată ţara vorbeşte pe toate canalele despre un procuror - nu vreau să-i spun numele - că abuzează în exercitatea atribuţiilor de serviciu şi tu te duci cu el de mână la CSM să-i aperi reputaţia, în loc să-ţi îndeplineştiu misiunea de conducere, de a vedea care sunt cauzele să le îndepărtăm, să prevenim şi aşa mai departe. Asta este mod de exercitare a atribuţiilor de conducere în mod corect? Cine spune treaba asta, mă rog, vorbeşte în alt registru", a adăugat ministrul Justiţiei, scrie news.ro.