MENIU

Traian Băsescu, mesaj de ultima oră: Opriți-vă imbecililor!

Fostul președinte Traian Băsescu a postat pe pagina de facebook un mesaj foarte dur la adresa parlamentarilor PSD care vor să modifice Codul Penal prin înlocuirea sintagmei  ”suspiciuni rezonabile” cu sintagma “indicii temeinice”, în privința arestărilor. Băsescu le transmite astfel: ”Opriți-vă, imbecililor!Un grup de parlamentari a început o bătălie nemiloasă cu codul penal și cu justiția”.

 Iată mesajul integralal lui Băsescu: 

”Opriți-vă, imbecililor!
Un grup de parlamentari a început o bătălie nemiloasă cu codul penal și cu justiția pentru a înlocui sintagma “suspiciuni rezonabile” cu sintagma “indicii temeinice”. Eu, ca om politic, susțin că formularea actuală trebuie să rămînă pentru că dă un spectru foarte larg de apreciere judecătorului. Încercarea de a-l încorseta pe judecător în criterii înguste, la aprecierea arestării preventive, ar fi o greșeală și, în mod categoric, problema sistemului nostru judiciar nu este aici, deci opriți-vă!
Personal, cred că problema sistemului judiciar este chiar la parte din judecători, la mentalitatea lor legată de propria independență sau de propria lor putere.
La bordul navelor de mare tonaj, există o vorbă, care, cred eu, este aplicabilă și judecătorilor și ea sună așa: “La bordul navei, între pavilion și Dumnezeu este doar comandantul “. În toată istoria Marinei, nimeni n-a îndrăznit vreodată să-l pună și pe secund între pavilion și Dumnezeu.
Parafrazînd, “În justiție, între lege și soarta unui om, pe de o parte, și Dumnezeu, pe de altă parte, este doar judecătorul”. La fel ca și la comandantul de navă, alături de judecător, nu încape secundul, adică nici procurorul, nici ofițerul SRI, nici avocatul , nici atmosfera creată de televiziuni, uneori chiar cu sprijinul generos al procurorilor, nici opinia publică, nici foștii ofițeri acoperiți dintre judecători și procurori, nici politicienii.
Mai mult ca oricînd justiția are nevoie de judecătorul care este singur pe baricada legii și a conștiinței lui, precum comandantul pe puntea de comandă”, se arată pe pagina de facebook a fostului președinte.