Taxa de solidaritate a lui Ionuţ Mişa. Ce prevede directiva europeană invocată de ministru
Ionuţ Mişa a explicat, aşa cum a putut taxa de solidaritate de 2% pe care o vor plăti angajatorii, din fondul de salarii. Din cei 2%, 90% se duc către bugetul de stat, pentru cheltuieli sociale, iar 10% către salariaţii firmelor care intră în insolvenţă. Mai mult, acesta a invocat şi o directivă europeană care ar obliga statul român să implementeze această contribuţie. Concret acesta se referă la Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE. Realitatea.net vă pune la dispoziţie directiva invocată de ministru.
În cele ce urmează, vă prezentăm două paragrafe din directiva invocată. Ataşat articolului este tot documentul.
Articolul 1
(1) Prezenta directivă se aplică creanțelor salariaților care izvorăsc din contracte de muncă sau raporturi de muncă încheiate cu angajatori care sunt în stare de insolvență
(2) În mod excepțional, statele membre pot exclude din domeniul de aplicare al prezentei directive creanțele anumitor categorii de salariați, în temeiul existenței altor forme de garantare, dacă se stabilește că acestea oferă persoanelor respective o protecție echivalentă celei oferite de prezenta directivă.
(3) Dacă o astfel de dispoziție este deja în vigoare în legislația lor internă, statele membre pot exclude în continuare din domeniul de aplicare a prezentei directive:
(a) personalul de serviciu casnic încadrat de o persoană fizică;
(b) pescarii remunerați în cotă-parte.
Articolul 2
(1) În sensul prezentei directive, un angajator este considerat a fi în stare de insolvență în cazul în care a fost formulată o cerere privind deschiderea unei proceduri colective întemeiate pe insolvența angajatorului, prevăzută de actele cu putere de lege și de actele administrative ale unui stat membru, implicând lipsirea, în tot sau în parte, a angajatorului de activele sale și numirea unui judecător sindic sau a unei persoane care exercită o funcție similară, iar autoritatea care este competentă în temeiul dispozițiilor menționate:
(a) fie a hotărât instituirea procedurii;
(b) fie a constatat că întreprinderea sau unitatea angajatorului a fost definitiv închisă și că activele disponibile sunt insuficiente pentru a justifica instituirea procedurii.
(2) Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului intern cu privire la definirea termenilor „lucrător salariat”, „angajator”, „remunerație”, „drept dobândit”, „drept în curs de a fi dobândit”.
Cu toate acestea, statele membre nu pot exclude din domeniul de aplicare a prezentei directive: (a) lucrătorii cu fracțiune de normă în sensul Directivei 97/81/CE; (b) lucrătorii cu contract pe durată determinată în sensul Directivei 1999/70/CE; (c) lucrătorii având un raport de muncă interimar în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 91/383/CEE. (3) Statele membre nu pot stabili o durată minimă pentru contractul de muncă sau raportul de muncă ca o condiție pentru ca lucrătorii salariați să aibă dreptul de a invoca prezenta directivă.
(4) Prezenta directivă nu împiedică statele membre să extindă protecția lucrătorilor și la alte situații de insolvență, de exemplu o situație permanentă de facto de încetare de plăți, stabilită prin proceduri diferite de cele menționate la primul paragraf, prevăzute în dreptul național. Cu toate acestea, aceste proceduri nu creează o obligație de garantare din partea instituțiilor celorlalte state membre în cazurile prevăzute la capitolul IV.