Tandemul care ar putea să dea peste cap tote calculele politice, în septembrie. Ce spune Ciucă despre acest scenariu și cum ar putea influența răspunsul soarta Coaliției
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat, luni, despre un tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier, la alegerile prezidenţiale, că nu au discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat pentru cea mai importantă funcție în stat.
Nicolae Ciucă a declarat la Senat, despre o posinilă candidatură unică a PSD şi PNL la prezidenţiale, că ”în acest moment, aşa cum decurg lucrurile şi cum au stabilit cu ceva timp în urmă, PNL va avea propriul candidat”.
Întrebat dacă candidatul comun mai este o altenativă viabilă pe masa coaliţiei, Ciucă a răspuns: ”În principiu, nu”.
Liderul liberal a fost întrebat şi despre un tandem preşedinte Nicolae Ciucă şi propunere pentru premier Marcel Ciolacu.
”Nu am discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat”, a spus Ciucă, adăugând că e prea devreme să se discute despre o nominalizare de premier.