Şi senatorul Alexandru Cordoş a vândut un autoturism, în această lună. Este vorba despre un Audi, care a ajuns tot în familie, la copii, şi pentru care a primit suma de 12.000 de euro. Senatorul Mircea Dobra a vândut unei persoane fizice un autoturism pentru suma de 3.000 de euro.
Şi deputatul PNL Mircea Toader a vândut în decembrie 2015 o Dacia Duster. El a vândut autoturismul prin buy-back, la un dealer Dacia. Deputatul PSD Gavril Mârza a vândut şi el, în aprilie 2015, un autoturism Audi, în valoare de 10.000 de euro.
Pentru alţi parlamentari, tranzacţiile imobiliare au constituit surse alternative de venit. Deputatul Ludovic Orban a vândul la sfârşitul anului trecut un apartament, a cărui valoare este de 70.000 de euro. Deputatul PNL Mircea Cazan a încasat, din chirii, în 2015, 129.935 lei, conform declaraţiei de avere.
Eugen Bejinariu, de la PSD, a vândut în 2015 un imobil şi un teren, prin contract de vânzare cumpărare, valoarea tranzacţiei fiind de 725.000 de euro. Liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a închiriat un apartament în Târgu Mureş, pentru care a primit 16.468 de lei, net, în anul fiscal 2015. Deputatul Ion Mocioalcă (PSD) a vândut în decembrie, un apartament, în Timişoara, în valoare de 216.319 lei.
Deputatul PSD Cornel Itu precizează în declaraţia de avere că a câştigat suma de 7.127 de lei din vânzarea unui imobil, o casă de vacanţă cu terenul aferent, în Obcina Crucii, din judeţul Bistriţa Năsăud.
Deputatul Vlad Alexandru Cosma (PSD) a cesionat, în aprilie anul acesta, o creanţă de la SC Oznet SRL, prin act notarial, pentru care a primit suma de 199.140 lei. Acesta a câştigat şi din vânzarea unor spaţii comerciale pentru care a primit 50.860 de lei.
Deputatul Ion Marocico (PSD) a câştigat în ultimul an fiscal şi din arendarea unui teren. Astfel, potrivit declaraţiei sale de avere, acesta a dat în arendă 2,5 hectare de teren agricol, pentru care a primit 1124 de lei. Aceeaşi sumă a primit şi soţia sa, pentru un alt teren, tot de 2,5 hectare. Soţia deputatului PSD Sorin Grindeanu a câştigat din închirierea unui apartament suma de 33.300 lei. Deputatul Laura Marin, tot de la PSD, a câştigat 13.752 lei din hotărâri judecătoreşti şi 548 de lei, din dobânzi bancare.
O sursă de venit interesantă a avut, potrivit declataţiei de avere, deputatul Mihai Lupu (PNL). Soţia acestuia, Traiana Lupu, a câştigat din acvacultură 60.000 de lei. Deputatul Laszlo Kelemen Attila Bela este şi membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti". În această calitate, a câştigat 19.200 de lei, venit annual.
Deputatul Iriza Scarlat a câştigat 69.250 de lei din dividende de la firma SC Iriza Gold SRL, iar de la altă firmă, SC Autil, a câştigat 4.396 lei. Acesta a vândut şi acţiuni în valoare de 15.000 de euro, către Top BBB Video SRL. Deputatul PSD Ovidiu Iane a câştigat din dividente, la firma Indaco Systems SRL, suma de 479.603 lei, iar de la firma Brokernet Software SA, sumele de 30.000 de lei, din dividente, şi 3.000 de lei, din cesiune de acţiuni.
Alţi parlamentari au ajuns deja la vârsta pensionării. Printre ei, Bogdan Niculescu Duvăz ale cărui pensii cumulate în 2015 au ajuns la 58.176 lei. Şi Ioan Munteanu (PSD) are pensie. Acesta a primit în anul fiscal în curs suma de 25.348 lei. Deputatul minorităţilor Miron Ignat a primit, pe lângă indemnizaţia de parlamentar, de aproximativ 70.000 de lei, şi pensii în valoare de 34.800 lei, în ultimul an fiscal. Familia acestuia a câştigat şi din dobânzi bancare suma de 20.564 lei.
Deputatul PSD Gavril Mârza a primit de la Casa Judeţeană de Pensii Suceava, suma de 33.576 lei, pensie, pe lângă venitul de la Camera Deputaţilor, de 59.400 lei. Deputatul Kerekes Karoly (UDMR) a avut un venit de 43.391 de lei din pensie, ce s-au adăugat indemnizaţiilor de 82.588 de lei primite de la Parlament.