MENIU

Premierul Cîțu: Ordinul dat de fostul secretar de stat Andreea Moldovan trebuie REVOCAT

Foto arhivă Inquam

Surse Realitatea PLUS spun că premierul Florin Cîțu ar fi dispus ca ordinul dat de Andreea Moldovan să fie revocat, acesta fiind deja în vigoare. Premierul ar mai fi declarat că cei de la comitetele județene pot să îl aplice sau nu.

Un ordin elaborat de Ministerul Sănătății introduce noi criterii pentru instituirea carantinei în localități. Astfel, pe lângă rata de incidență a cazurilor Covid-19, se va lua în calcul și nivelul de testare, precum și gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI.

Noul ordin introduce un punctaj, pe baza unei grile, pentru evaluarea riscului epidemiologic dintr-o localitate în vederea instituirii carantinei zonale.
 
Municipiile sau zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori riscă să intre în carantină dacă au minimum 60 de puncte, iar restul localităților dacă au minimum 70 de puncte.

Astfel, criteriile pentru instituirea carantinei zonale pentru municipii/zone metropolitane cu peste 100.000 de locuitori sunt:

Numărul de teste efectuate în ultimele 7 zile (>/< 10/1.000 de locuitori)

Rata de pozitivitate în ultimele 14 zile (>/< 5%)

Rata de incidență cumulată în 14 zile (>/< 3 cazuri la 1.000 de locuitori)

Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zile (crescător/ staționar/ descrescător)

Număr de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT* 100 (>/< 50%)

Gradul de ocupare a paturilor ATI în județ (>/< 90%)

Gradul de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ (>/< 90%)

Iar criteriile luate în calcul pentru instituirea carantinei în restul zonelor sunt:

Rata de incidență cumulată în 14 zile (>/< 3 cazuri la 1.000 de locuitori)

Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zile (crescător/ staționar/ descrescător)

Numărul de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT* 100 (>/< 50%)

Gradul de ocupare a paturilor ATI în județ (>/< 90%)

Gradul de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ (>/< 90%)

Pentru ieșirea din carantină a unei localități este prevăzut un singur criteriu — rata de incidență sub 3 cazuri la 1.000 de locuitori.
 
Andreea Moldovan: „Bucureștiul era de carantinat și pe vechea grilă”
 
Andreea Modovan, secretarul de stat din Minsterul Sănătății, care a semnat ordinul privind noile criterii pentru instituirea carantinei într-o localitate susține că și de pe vechea grilă „Bucureștiul e de carantinat”.
 
Întrebată explicit dacă, în conformitate cu noua grilă, Bucureștiul se încadrează la localitățile care pot fi carantinate, Moldovan a răspuns: „Dacă luăm în calcul vechea grilă de analiză, și pe acea grilă Bucureștiul e de carantinat”.
 
Ea a precizat că noile criterii sunt mai obiective, dar decizia de a institui carantina „ține de mai mulți factori”.
 
„Aceste criterii sunt obiective. Exact cum am spus, decizia de carantină e o decizie complexă, care ține de mult mai mulți factori. Acești indicatori sunt adjuvanți, ca să ne arate din punct de vedere epidemiologic unde este situația actuală. Dar decizia este mult mai amplă decât cea bazată strict pe acești indicatori”, a spus Moldovan.
 
Ea a adăugat că ordinul a fost discutat cu reprezentanți DSU și INSP. „Am agreat o formă finală pe care am supus-o ulterior discuției în Comitetul Tehnico-Științific. A fost o singură remarcă privind raportarea la 50.000 de oameni sau 100.000 de oameni ca reper (la numărul de teste, n.r.), însă toți membrii participanți au avut ocazia să-și exprime punctul de vedere și s-a votat această formă finală”.