Surse: Guvernul Orban desființează Fondul de Dezvoltare și Investiții și alte proiecte inițiate de Dragnea
Guvernul Orban pregătește un proiect de Ordonanță de urgență ca să anuleze unele măsuri luate de PSD, considerate nocive pentru economie.
Guvernul vrea să renunțe la Fondul de Dezvoltare și Investiții, precum și la programul de modernizare a stațiunilor balneare (ambele inițiate de Liviu Dragnea și Darius Vîlcov), potrivit unor surse citate de G4Media.ro.
Altă intenție a noului Executiv: se va pune capăt proiectului grădinițelor private finanțate de stat (program dedicat lui Ion Țiriac).
În plus, dacă va fi adoptată, ordonanța va stopa detașările de la privat la stat. De această posibilitate s-a abuzat în timpul guvernărilor PSD și astfel la ministere și la agențiile guvernamentale au ajuns o mulțime de rude sau protejați ai Puterii de atunci.
Proiectul prevede și faptul că bugetarii care fac ore suplimentare sau lucrează în zilele libere vor putea fi plătiți. Legislația actuală prevede că nu pot primi decât compensații în zile libere.