Sorin Grindeanu: Guvernul nu susţine amendamentul lui Şerban Nicolae, privind graţierea
Premierul Sorin Grindeanu a declarat marţi că Executivul nu susţine amendamentul depus de parlamentarul PSD, Şerban Nicolae, prin care ar urma să fie graţiate fapte de corupţie, anunţă Mediafax.
"De dimineaţă, ministrul Justiţiei cred că a clarificat şi subliniez şi eu: Guvernul nu susţine amendamentul de care vorbeaţi (n.r: amendamentul depus de Şerban Nicolae). Am trimis un proiect de lege care nu avea prevăzut aceste lucruri, nu e prevăzut de guvern", a declarat premierul Sorin Grindeanu, într-un interviu la Radio România Actualităţi.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, întrebat de amendamentul senatorului Şerban Nicolae, că personal, nu crede că graţierea ar trebui să se aplice şi faptelor de corupţie, precizând însă că va citi propunerea şi va face un punct de vedere al Ministerului Justiţiei.
"Citesc şi eu propunerea şi facem un punct de vedere al Ministerului Justiţiei. Mai curând cred că este o opţiune personală, o iniţiativă a senatorului Şerban Nicolae", a declarat Tudorel Toader, la intrarea în sediul Institutului Naţional de Statistică (INS), acolo unde are loc marţi bilanţul Ministerului Public.
"Citesc şi eu propunerea şi facem un punct de vedere al Ministerului Justiţiei. Mai curând cred că este o opţiune personală, o iniţiativă a senatorului Şerban Nicolae", a declarat Tudorel Toader, la intrarea în sediul Institutului Naţional de Statistică (INS), acolo unde are loc marţi bilanţul Ministerului Public.
Întrebat dacă, personal, i se pare în regulă ca graţierea să se aplice şi faptelor de corupţie, ministrul Justiţiei a replicat: "Personal, nu". Senatorul PSD a depus, luni, un amendament la Legea graţierii, aflată în dezbatere în Comisia juridică a Senatului, prin care se graţiază şi fapte de corupţie precum luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.
”E un punct de vedere. Unii, spre exempu, vor ca unii să facă puşcărie doar în weekend. E părerea lor că închisoarea ar trebui făcută doar în weekend. Raţiunea o vom discuta în comisie, nu am de ce să dau răspunsuri celor de la PNL sau de la PCR sau alte partide (...) Opiniei publice îi voi da mâine, facem dezbatere cu toate instituţiile implicate. Nu e niciun secret”, a declarat senatorul PSD Şerban Nicolae.