Ședință de urgență la PNL. Planul ascuns al echipei Cîțu - plen pentru citirea moțiunii
Este ședință de urgență la PNL, în aceste momente. Întâlnirea, desfășurată în format videoconferință, a fost convocată azi-noapte. Tabăra Orban susține, însă, că totul e un puci organizat de echipa lui Florin Cîțu.
Parlamentul se reunește, în sfârsit, pentru citirea moțiunii de cenzură. Astăzi se va intâmpla asta, când plenul reunit a fost convocat de președinții celor două camere.
Moțiunea trebuie să își urmeze parcursul, spun, la unison, Ludovic Orban și Anca Dragu, invocând Constituția.
Președintele PNL își va delega atribuțiile pentru a nu fi nevoit să conducă plenul reunit, mai ales că a anunțat deja că nu va vota împotriva propriului Guvern.
În paralel, parlamentarii din tabăra lui Cîțu au anunțat că vor boicota orice demers care e împotriva premierului.
De asemenea, a fost convocat Biroul Politic Național al PNL astăzi, la ora 9. Tabăra Orban susține că acest demers este un puci.
"Fac apel catre toti liderii politici: nu exista decat o singura solutie onorabila - refacerea coalitiei de guvernar. Le atrag atentia colegilor mei mai infierbantati sa respecte Constitutia", a spus, miercuri, Ludovic Orban.
Apelul lui Orban vine după ce parlamentarii care îl susțin pe Florin Cîțu au decis să nu participe la plenul reunit pentru moțiune.
"Vom boicota toate intalnirile convocate nestatutar - domnul Orban si doamna Dragu... Nu poti darama un guvern prin semnaturi care nu corespund", a spus Florin Roman.
Pentru a nu fi acuzat că acționează împotriva propriului Guvern, Ludovic Orban a decis să își delege atribuțiile de președinte al Camerei. Ședința de plen va fi condusă de Anca Dragu, șefa senatorilor.
"Important este sa putem citi motiunea in plen, sa ne incadram in prevederile constitutionale", a spus Anca Dragu.
"Daca vom avea o coalitie PNL-PSD, probabil ca aceasta coalitie va face presiuni si ma va schimba din functie", a mai spus aceasta.
Parlamentarii USR și-ar dori ca moțiunea să fie votată săptămâna viitoare.