MENIU

SCRISOAREA INCREDIBILĂ a unei tinere către Ponta: "Îţi scriu ca şi cum ai fi Moş Crăciun"

SCRISOAREA INCREDIBILĂ a unei tinere către Ponta: "Îţi scriu ca şi cum ai fi Moş Crăciun"

Scrisoarea unei tinere către premierul Victor Ponta a devenit cunoscută în mediul online, după ce a fost distribuită pe Facebook de mai mulţi utilizatori. În mesajul adresat premierului, ea critică măsurile Guvernului Ponta şi precizează că se adresează „în egală măsură şi celorlalţi politicieni din ţară“.

"Îţi scriu ca şi cum i-aş scrie lui Moş Crăciun. Singura deosebire între dumneata şi el ar fi că el tot mai sper să existe şi să facă minuni si bucurie în ajun de Crăciun, iar dumneata faci numai pomeni în ajun de alegeri. M-am gândit să îţi scriu pentru că nu încetezi să mă uimeşti în fiecare zi. Împreună cu oamenii dumitale, guvernezi ţara asta haotic, abuziv şi discreţionar. Într-un cuvânt: jalnic! O spun în calitate de contribuabil, angajat la privat. Om onest şi silitor. De când guvernezi dumneata am trecut prin toate stadiile de revoltă. Am fost în stradă. Am plâns de nervi acasă. Am discutat aprins ore în şir cu prieteni la fel de indignaţi. Apoi am vorbit singură. Mi-am tot zis că o să te opreşti. Dar văd că nici n-ai gând de aşa ceva.

Am aşteptat să ajung în seara asta de la birou să îţi scriu, mai mult terapeutic. Văd că eşti ocupat cu chinezii zilele astea. În rest, când eşti în ţară amnistiezi şi pui legi în cui numai să-ţi dea bine la numărătoare. Apropo. Când am ajuns acasă am găsit factura de electricitate. Te rog să mă amnistiezi şi pe mine luna asta că m-aş mai duce un week-end la mare. Ştii cum e să fii tânăr. Atât de tânăra sunt că până fac 30 de ani mă pui să plătesc un RCA cu 60% mai mare. Poate mă amnistiezi şi de chirie…să plătesc RCA-ul ăla nesimţit stabilit de luminăţiile voastre. Te rog să mă scuzi că lucrez la privat. Sper că asta nu te va opri şi mă vei putea amnistia & favoriza şi pe mine.

Nu-ţi scriu de dor, domnule Ponta. N-am cum. Eşti zilnic la televizor. Prea mult, prea des, prea gol de sens. Mai des ca Bianca, Bote şi Cruduţa la un loc. Nu se poate guverna serios de la TV. De acolo se poate doar manipula şi dezinforma", scrie tânăra, conform adevarul.ro

Mai multe articole despre:
guvern Victor Ponta premier scrisoare