MENIU

SCANDAL între RADU MAZĂRE şi SINDICALIŞTII din Portul Constanţa

SCANDAL între RADU MAZĂRE şi SINDICALIŞTII din Portul Constanţa

Întâlnirea dintre Radu Mazăre și sindicaliștii din Portul Constanța nu a ajuns la rezultat, iar cele două părți s-au acuzat reciproc, primarul spunându-le sindicaliștilor că îi apără pe milionarii din port, iar sindicatele acuzându-l că i-a forţat pe cei care au semnat pentru transferul de acţiuni.

Primarul Radu Mazăre s-a întâlnit, luni, la sediul Prefecturii Constanța, cu o delegație a Federației Naționale a Sindicatelor Portuare, care se opune ca statul să piardă pachetul majoritar de acțiuni la Portul Constanța, prin transferul altor 13% din acţiuni către Consiliul Local, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul le-a spus celor prezenți că portul nu s-a dezvoltat cum ar fi trebuit în ultimii 24 de ani și s-a declarat suprins de protestele sindicaliștilor.

"Sunt surprins că ați inițiat o acțiune de protest împotriva transferului de acțiuni către Primărie pentru că, în opinia mea, în ultimii 24 de ani portul nu s-a dezvoltat cum ar fi trebuit să se dezvolte. Dacă facem o plimbare prin port și prin Mamaia constatăm că este o diferență enormă de investiții, dezvoltare, locuri de muncă nou create. Aveți temerea că rămâneți fără locuri de muncă, dar interesul nostru este să creștem locurile de muncă și investițiile în port", a afirmat Radu Mazăre.

El a spus că administrația locală nu a avut niciun cuvânt de spus în port după ce a primit 20 la sută din acțiuni în 2008 și că toate hotărârile referitore la acesta au fost luate de Ministerul Transporturilor.

"Nu am avut niciun cuvânt în port de când avem 20 la sută. Deciziile au fost luate de către Ministerul Transporturilor și deciziile nu au fost cele mai fericite. Portul trebuia să duduie ca stațiunea Mamaia, unde locurile de muncă au crescut de trei ori și unde se văd investiții de la Primărie, fonduri europene, dar și private. În port a scăzut numărul de investiții, în Mamaia a crescut. În 2000, când am devenit primar, erau 10.000-12.000 de angajați în Mamaia în timpul sezonului, acum sunt 30.000", a susţinut Mazăre.

El a spus că nu este în regulă ce s-a întâmplat până acum în port pentru că anumiți investitori au fost avantajați atât printr-un nivel redus al chiriilor, stabilit prin Ordonanță de Urgență, cât și prin contracte de concesiune pe 50 de ani, în condițiile în care în prezent cei care vor să investească pot încheia contracte doar pe o perioadă de zece ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă zece ani.

Liderul Federației Naționale a Sindicatelor Portuare, Mircea Burlacu, a lăudat discursul lui Radu Mazăre, spunând că a fost unul “frumos, dar politic” şi că portul și stațiunea Mamaia nu au nimic în comun.

"Amestecăm Mamaia cu portul, sunt chestiuni opuse, nu au nimic în comun. Exploatarea portuară e una complexă, pe care puțini o înțeleg”, a spus Burlacu.

El a precizat că rolul unei administrații portuare este de a crea facilități operatorilor privați.

"Ce poate face o administrație portuară pentru operatori este să le creeze facilități și le pot scădea tarifele de operare a navelor. Portul Constanța este unul dintre cele mai scumpe porturi (...) Nu vom ceda, comunitatea portuară dorește ca statul să rămână acționar majoritar cu 50 la sută plus unu din acțiuni, restul faceți ce vreți cu ele. Portul este obiectiv strategic național", a încheiat Burlacu.

Radu Mazăre a spus apoi că trecerea portului la comunitatea locală a fost una dintre promisiunile USL în campania din 2012 și că intenționează să o respecte.

"Nu am spus că activitatea turistică este la fel cu cea portuară. Când am preluat eu Mamaia era prăfuită, acum a ajuns un exemplu în România și Europa. Investițiile private în Mamaia sunt de zece ori mai mari decât în port”, a spus primarul Constanței.

Discuțiile au degenerat în momentul în care Radu Mazăre le-a prezentat protestatarilor mai multe dosare în care se aflau 45.000 de semnături de la constănțeni care sunt de acord cu transferul către CL a altor 13 la sută din acțiunile portului.

"Dumneavoastră ați fost 300 astăzi la protest, aici sunt 45.000 de semnături și încă 15.000 sunt pe drum să le aducă, sunt deja semnate”, a afirmat Mazăre, arătând spre dosarele din fața sa.

Liderul Federației Naționale a Sindicatelor Portuare l-a acuzat pe Mazăre că i-a forţat pe oameni să semneze: "Cum au fost semnate ? Forțând oamenii să le semneze prin pachete și astea. Vă rog, nu cum argumente din astea că au semnat oamenii cu asociațiile de bloc, umblând din scară în scară".

"Văd că mă certați. Eu nu v-am întrerupt", a intervenit Mazăre, care a propus să fie organizat referendum local pe această temă, după ce liderul de sindicat propusese referendum naţional.

Primarul i-a acuzat apoi pe sindicalişti că apără punctul de vedere al oamenilor de afaceri care se opun acestei tranzacții.

"Sunteți… și tonul ridicat…, eu nu am venit aici să mă certați. Cred că obiectivul dumneavoastră este să-i apărați pe cei care vă plătesc", a spus primarul, care după un nou schimb de replici cu liderul sindical l-a acuzat pe acesta că devine "obraznic".

Ulterior, primarul le-a spus jurnaliștilor că sindicaliștii au venit "montați” la această întâlnire și că apără interesele milionarilor din port, susţinând că a văzut la aceştia "aceeași încrâncenare pe care o are și Băsescu atunci când vorbește despre Portul Constanța".

Mazăre a mai susţinut că nu toți operatorii din port se opun trecerii a 13 la sută din acțiuni la municipalitate şi că cei care nu au "conexiuni la nivelul cel mai înalt în România” nu au nimic împotrivă.

El a mai spus că nu vede nicio problemă în faptul că municipalitatea a început o campanie de semnături pentru a afla dacă locuitorii din Constanţa sunt sau nu de acord cu trecerea acțiunilor la Consiliul Local deoarece și ei trebuie să beneficieze de pe urma portului.

Astfel, constănțenii sunt întrebați dacă doresc ca municipalitatea să mai primească un pachet de acțiuni la Portul Constanța și dacă sunt de acord ca banii care ar urma să revină orașului să fie folosiți pentru mărirea subvenției la încălzire. Campania se desfășoară în mai multe zone din oraș, fiind vizate şi cartierele în care persoanele nevoiașe și bătrânii cu pensii mici primesc pachete de la Primărie, dar și prin asociațiile de locatari și proprietari.

La rândul său, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare a spus, după întâlnirea cu Mazăre, că, în condiţiile în care nu s-a ajuns la niciun rezultat, sindicaliștii vor continua protestele, marți și miercuri și le vor relua săptămâna viitoare.

Burlacu a mai spus că va fi organizat un miting de amploare în fața Primăriei Constanța, la care ar putea participa aproximativ 5.000 de persoane, şi că se poate ajunge chiar și la oprirea lucrului în port, dacă Guvernul nu va reveni asupra deciziei ca Ministerul Transporturilor să piardă pachetul majoritar de acțiuni.

Aproximativ 300 de angajaţi din Portul Constanţa au protestat timp de două ore, luni dimineaţă, în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime, nemulţumiţi că alte 13 procente din acțiunile APM ar urma să treacă la Consiliul Local Constanța.

Guvernul şi autorităţile locale propun ca structura acţionariatului APM să fie următoarea: 33 la sută Consiliul Local Constanţa, 33 la sută Ministerul Transporturilor, 20 la sută Fondul Proprietatea şi 14 la sută din acţiuni să fie listate pe Bursă.

În prezent, Ministerul Transporturilor este acţionar majoritar la Administraţie Porturilor Maritime Constanţa, cu 60 la sută din acţiuni, Fondul Proprietatea deţine 20 de procente şi tot 20 de procente are şi Consiliul Local Municipal.

Mai multe articole despre:
scandal Constanţa primar Radu Mazăre