MENIU

România și Ucraina au semnat acordul privind exonerarea de la plata taxei pentru eliberarea vizelor

Cetățenii români care solicită vize de lungă ședere pentru Ucraina, respectiv cei ucraineni care doresc vize de lungă ședere pentru România, nu vor mai plăti taxe consulare, în urma acordului semnat vineri între cele două țări de miniștrii de Externe ai celor două țări.

Semnarea acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind exonerarea de la plata taxei de viză pentru eliberarea vizelor de lungă ședere a avut loc în localitatea Solotvino (Slatina), din țara vecină, partea română fiind reprezentată de ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, iar cea ucraineană de omologul său, Pavlo Klimkin, scrie Agerpres.

Acordul are ca scop facilitarea eliberării de de vize de lungă ședere cetățenilor ambelor state. În baza acordului, fiecare parte va elimina taxele consulare pentru eliberarea vizelor de lungă ședere în favoarea cetățenilor celeilalte părți.

Vizele de lungă ședere se acordă numai pentru activități bine determinate, probate printr-o serie de documente specifice. Vizele de lungă ședere sunt valabile 90 de zile, dar pot fi prelungite printr-o procedură specială.

Anterior semnării acordului, a avut loc inaugurarea Consulatului României de la Solotvino, operaționalizarea acestuia, ce va avea loc cel mai târziu în luna august, urmând a facilita aplicarea Acordului de Mic Trafic la Frontieră (AMTF) dintre România și Ucraina, intrat în vigoare în 2015.

Cei doi miniștri de externe au și înmânat în mod simbolic, vineri, câteva permise de mic trafic la frontieră pentru cetățeni români și ucraineni ce locuiesc în zona de graniță dintre cele două state.

"Participăm la un moment cu adevărat cu deosebite semnificații pentru relațiile româno-ucrainene. (...) Faptul că, urmare a deschiderii consulatului român aici, la Solotvino, urmare a încheierii acordului de exonerare de taxe pentru vize de lungă ședere, permisele pe care le-am înmânat unor compatrioți de-ai noștri sunt, cred eu, argumente convingătoare în sensul că cetățenii sunt cei care trebuie să beneficieze de cooperare dintre state. În felul acesta îi ajutăm pe compatrioții noștri să fie cetățeni loaiali în statele lor și în același timp să-și păstreze identitatea, să-și înflorească această identitate și să beneficieze în acest fel de tot ceea ce noi considerăm că sunt valorile autentic europene", a declarat, după semnarea acordului, ministrul Lazăr Comănescu.

Șeful diplomației române a subliniat faptul că prin aceste acorduri se consolidează relațiile dintre cetățenii celor două țări.

"Prin aceste instrumente legăturile directe dintre cetățenii țărilor noastre se consolidează și confirmăm faptul că existența unei minorități românești în Ucraina și a unei minorități ucrainene în România sunt punți foarte puternice de legătură între cele două țări", a menționat Comănescu.

Pavlo Klimkin a salutat, la rândul său, semnarea acordului și existența permiselor de mic trafic la frontieră, de care pot beneficia circa un milion de cetățeni din fiecare din cele două țări.

"Împreună cu regimul viitor fără vize, împreună cu micul trafic la frontieră, acest acord, acest document va deschide noi perspective între Ucraina și România. Doresc să menționez faptul că acordul privind micul trafic la frontieră cuprinde interesele a aproape un milion de ucraineni și același număr de români", a precizat ministrul ucrainean.

Mai multe articole despre:
vize Ucraina vize România